Volumul „Dialoguri de duminică“ de Pleşu şi Liiceanu, lansat la Institutul Cervantes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, 21 ianuarie, de la ora 19.00, la Institutul Cervantes, va avea loc lansarea cărţii „Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieţii“ de Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. La eveniment vor participa autorii, precum şi scriitoarea Ioana Pârvulescu.

Întâlnirea de joi, 21 ianuarie, la care vor fi prezenţi Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Ioana Pârvulescu va fi urmată de o sesiune de autografe. Volumul „Dialoguri de duminică” a fost lansat şi la Târgul de Carte Gaudeamus 2015, în prezenţa criticului literar Dan C. Mihăilescu. 

Dan C. Mihăilescu: Este cea mai grea lansare de carte din viaţa mea. (....) Am o sarcină deopotrivă paradisiacă şi infernală. Citind această carte, am avut senzaţia că este cu totul altceva la lectură decât la televizor. Vă spun din capul locului că aici aveţi aproape dublu efectul. (...) Mi-am dat seama că această carte trebuie să stea în raftul bibliotecii mele, lângă „Învăţăturile lui Neagoe Basarab pentru fiul său”. Alături de această carte, este cea mai amplă acumulare de înţelepciune, de rânduială.  Pleşu şi Liiceanu sunt cele mai teribil deosebite şi cele mai perfect complementare fiinţe din gândirea şi existenţa culturală românească de astăzi. (...) Destinatarul perfect al acestei cărţi este, în sintagma lui Noica, „omul simfonic”. Veţi afla că nu contează ce gândim, dacă nu ştim ce trăim.  Este împletirea perfectă între gândire şi existenţă, cu care, îmi place să cred, cei doi autori aduc după ei tot interbelicul românesc, toată acea categorie de trăirism, care a fost persiflată şi diabolizată de stângism şi dictatură. Când spuneai trăirism, spuneai brusc legionarism, nazism. Am avut un existenţialism românesc, trăirismul, înainte de cel al lui Sartre. (...) Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu vor să desfluşească nodurile existenţei. (...) 

   

Intrarea la evenimentul de joi este liberă, în limita celor 108 de locuri disponibile. Rezervările se pot face la numărul de telefon 021 311 40 01 sau la adresa de email cismigiu@humanitas.ro, până pe 21 ianuarie, ora 16.00.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!