Volumul „Conversaţii cu Regele Mihai“ de Stelian Tănase, o pagină de istorie trăită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La un an de când Regele Mihai a trecut la cele veşnice, Editura Corint anunţă apariţia unui document istoric excepţional - Conversaţii cu Regele Mihai de Stelian Tănase. Volumul a fost lansat, marţi, la Ateneu, în colecţia Corint Istorie Autori Români şi a fost îngrijit de Elena Vijulie.

Volumul „Conversaţii cu Regele Mihai“ este rezultatul transcrierii fidele a înregistrărilor audio/video realizate de scriitorul Stelian Tănase cu Regele Mihai de-a lungul mai multor zile, în aprilie 2005.

În paginile volumului sunt scoase la lumină momente puţin ştiute din viaţa familiei regale, despre perioada copilăriei Regelui Mihai, tensiunile politice la nivel înalt, exilul forţat printre străini, întoarcerea acasă şi, implicit, viaţa României din vremea sa. Dialogul, purtat în urmă cu 13 ani, la Palatul Elisabeta din Bucureşti, este completat cu fotografii inedite şi documente din Arhiva Casei Regale şi de la Arhivele Naţionale ale României.

Tragedia Regelui Mihai desenează pe fundalul unei întregi epoci un om de o extraordinară forţă morală. Dincolo de istorie, Regele Mihai este un model. Prin curaj, tragere de inimă şi credinţă. Un om care a cunoscut gloria şi sărăcia, viaţa într-o familie mare şi singurătatea absolută. Modest, răbdător, de o majestate naturală. Serios, dar cu un ascuţit simţ al umorului.

Stelian Tănase este un scriitor, eseist, istoric, politolog, publicist, scenarist, regizor, realizator de televiziune şi analist politic român. Acesta a mai publicat:

Ficţiune: Luxul melancoliei (1982), Corpuri de iluminat (1990, roman interzis de cenzură în comunism), Playback (1995, roman interzis de cenzură în comunism), Maestro (2008), Dracul şi Mumia (2010), Moartea unui dansator de tango, (2011), Skepsis (2012), Nocturnă cu vampir opus 1 (2017) şi Partida de vânătoare (2018)

Non-ficţiune: Revoluţia ca eşec (1996), Sfidarea memoriei. Convorbiri cu Alexandru Paleologu (1996), Anatomia mistificării (1997), LA vs. NY (1998), Istoria căderii regimurilor comuniste. Miracolul Revoluţiei (2009), Elite şi societate. România sub guvernarea Gh. Gheorghiu-Dej (1998), Cristian Racovski. Dosar secret (2000), Acasă se vorbeşte în şoaptă (2002) Clienţii lu’ Tanti Varvara. Istorii clandestine (2005), Cioran şi Securitatea (2010).
 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?