Volumul bilingv „Τetralog poetic greco-român“, lansat la Academia Română de Ziua Limbii Elene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: News

Volumul bilingv „Τetralog poetic greco-român“ va fi lansat, miercuri, la Academia Română de Ziua Limbii Elene. Manifestarea va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 10.00.

În deschiderea evenimentului vor rosti alocuţiuni acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ES Sofia Grammata, ambasadoarea Republicii Elene în România, şi deputatul Dragoş Zisopol, preşedintele Uniunii Elene din România.

Volumul „Τetralog poetic greco-român“, apărut la editura Omonia din Bucureşti, cuprinde selecţii din opera a doi poeţi români, Ana Blandiana şi Ion Pop, membri ai Academiei Române, şi a doi poeţi greci, Spyros Kokkinakis şi Antonis Fostieris, dorind să promoveze lirica contemporană din cele două ţări şi să contribuie la dezvoltarea relaţiilor de colaborare culturală.

Cartea, prefaţată de acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură a Academiei Române, va fi prezentată de prof. univ. habil. Tudor Dinu, de la Secţia de Studii Neoelene a Facultăţii de Limbi Străine, Universitatea din Bucureşti, şi de cele două traducătoare, Elena Lazăr şi Edith-Adriana Uncu.

Manifestarea este onorată de prezenţa celor patru poeţi.

Sărbătorită la data de 9 februarie, Ziua Mondială a Limbii Elene marchează comemorarea poetului naţional grec Dionysios Solomos, autorul poemului „Odă libertăţii“, devenit imnul naţional al Republicii Elene.

În România, această sărbătoare are loc începând cu anul 2019, fiind instituită prin Legea nr. 204/2018, şi are ca scop păstrarea tradiţiilor, culturii şi limbii elene.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte