Voicu Rădescu speră să-şi poată continua activităţile artistice
0Voicu Rădescu, patronul Green Hours, reţinut, miercuri, pentru o evaziune fiscală estimată la 230.000 de lei, a declarat, într-o scrisoare deschisă, că speră că îşi va putea continua activităţile artistice programate la clubul bucureştean, deşi este subiectul unor cercetări judiciare.
Pe pagina de Facebook a clubului Green Hours, Voicu Rădescu încearcă să explice situaţia care s-a creat în ultimele zile în jurul persoanei sale: „Sunt Voicu Rădescu, am 57 de ani şi sunt directorul executiv al Green Hours jazz-café şi al Teatrului Luni de la Green Hours. În urma evenimentelor, aş spune dramatice, din jurul meu personal, respectiv al clubului Green Hours - parte din ele ajungând deja publice -, după câteva zile de chibzuinţă, consider că este necesar să fac o declaraţie publică".
Voicu Rădescu a fost reţinut, miercuri, pentru o evaziune fiscală estimată la 230.000 de lei. Potrivit procurorilor, Voicu Rădescu nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile vânzarea unor produse de bar. El este însă cercetat în stare de libertate, întrucâtT ribunalul Bucureşti (TB) a respins, în 30 august, propunerea procurorilor de arestare preventivă a sa, pentru 29 de zile.
În scrisoarea deschisă, proprietarul Green Hours detaliază felul cum i-a întâlnit pe cei care i-au devenit asociaţi şi vorbeşte despre activitatea artistică a clubului, „cel mai vechi club de jazz din ţară" şi „primul teatru independent din România".
„Cu trecerea anilor, mi-a fost tot mai greu să mă ocup de conducerea efectivă atât a barului, cât şi a evenimentelor de teatru şi muzicale din Green Hours, drept pentru care am apelat, pe rând, la diverşi prieteni/cunoscuţi, cărora le-am încredinţat, pentru intervale mai lungi sau mai scurte de timp, activitatea de alimentaţie publică. La începutul lui 2011, am început să caut însă o soluţie prin care să externalizez activitatea de bar către o firmă specializată, iar personal să continuu să mă ocup numai de evenimentele artistice şi culturale", scrie Voicu Rădescu, explicând în detaliu cum relaţiile au denaturat şi cum anume s-a ajuns la această situaţie. „Mi-am asumat se pare, astfel, să îi devin indezirabil domnului Daniel Emanoil Gregory, personaj altfel în plină expansiune, lăsînd să se înţeleagă că se bucură de relaţii şi protecţie din partea unor persoane influente din mediile de afaceri şi politic. În plus, e vizibil pentru mine acum, locaţia Green Hours devenise un subiect de interes mai mare decât crezusem", scrie el.
Voicu Rădescu relatează şi descinderea poliţiştilor la sediul Green Hours, urmată de arestarea sa. „De aceste abuzuri şi de apărarea mea în ancheta sub care mă aflu se va ocupa, calificat, casa de avocaţi. Personal, sper că nu voi fi blocat din a putea continua activităţile artistice-culturale ale Green Hours, ale Green Records şi ale Teatrului Luni", mai scrie Voicu Rădescu.
El a fost reţinut pentru 24 de ore în cadrul unei anchete privind o evaziune fiscală, însă un judecător al Tribunalului Bucureşti a apreciat că Rădescu poate fi cercetat în stare de libertate.
Decizia judecătorului urmează să fie motivată, iar Parchetul va decide dacă face sau nu recurs, până atunci Rădescu rămâne în libertate.