Vila în care a locuit doctorul Nicolae Gheorghiu, scoasă la licitaţie. Care este preţul de pornire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vila se află în apropiere de Piaţa Victoriei                                                          Fotografii: Artmark

Vila doctorului Nicolae Gheorghiu, construită în anul 1910 şi poziţionată aproape de Piaţa Victoriei, este scoasă la vânzare la Artmark Historical Estate. Preţul de pornire este de 5,9 milioane de euro, anunţă casa de licitaţii.

Construită în anul 1910, după planurile arhitectului Toma Dobrescu, vila lui Nicolae Gheorghiu, fondatorul primei Şcoli Româneşti de Obstetrică şi Ginecologie, este formată din demisol, parter, etaj, mansardă, totalizând o suprafaţă construită de 1.397 metri pătraţi, din care 1.050 metri pătraţi suprafaţă utilă. 

Fiul lui Dobre Nicolau, care era starostele meşterilor zidari şi dulgheri din Bucureşti, Toma Dobrescu a fost unul dintre primii arhitecţi români formaţi la „Şcoala de Arte Frumoase” din Paris, pentru a deveni ulterior unul din cei mai prolifici „constructori” de la începutul veacului trecut. 

Lucrările sale au fost realizate în stilul eclectic, al academismului francez şi cuprind atât reşedinţe private (în Bucureşti, Sinaia, Craiova) cât şi clădiri publice (printre care Palatul Minerva şi Liceul Carol I din Craiova) şi biserici (printre care Palatul Episcopal din Galaţi, Biserica “Sf. Ştefan” din Bucureşti sau catedrala Ortodoxă din Galaţi), scrie Artmark. 

Au fost conservate scările de marmură, pardoselile, pereţii şi tavanele, iar scara principală de lemn, tâmplăria şi feroneria, precum şi diverse decoraţii- de la şemineu şi de la balconul de fier- au fost restaurate.

Faţada principală a vilei este dominată de traveea centrală care marchează intrarea, în timp ce faţada dinspre bulevard continuă ritmul şi decoraţia faţadei principale, compoziţia acesteia fiind întregită de orizontala balconului şi verticala bovindoului, susţinute de console puternice de factură barocă. 

Ferestrele au ancadramente mai degrabă sobre, neoclasice, dar şi o serie de decoraţii, panouri cu ghirlande florale, de asemenea de factură neoclasică, aflate deasupra ferestrelor şi sub glafurile acestora.

Vila este estimată la un preţ cuprins între 6 şi 6,5 milioane de euro. 

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani