VIDEO Violonistul Florin Niculescu a devenit Cavaler în Arte şi Litere

Muzicianul originar din România, dar stabilit în Franţa de la 24 de ani, a primit distincţia din partea ambasadorului Franţei în România, Francois Saint-Paul. Deşi puţin cunoscut în România, Florin Niculescu este considerat în Europa unul dintre cei mai buni muzicieni de jazz ţigănesc.

„Nici n-am cuvinte. Simt o mare bucurie. Sunt împăcat cu mine“. Acestea au fost singurele cuvinte pe care un vizibil emoţionat Florin Niculescu a reuşit să le articuleze în faţa camerelor de filmat. În sala de la Palatul Tinerimea Română îl aşteptau câteva zeci de personane, îmbrăcate de gală. Iar pe primul rând, la doi paşi de scena unde avea să susţină un concert, se afla Ambasadorul Franţei în România, Excelenţa sa Francois Saint-Paul.

În mai puţin de o oră, Niculescu avea să devină Cavaler în Arte şi Litere, una dintre cele mai importante distincţii ale Franţei. A fost o revenire triumfală, pentru un violinist prea puţin cunoscut în România, însă admirat în Europa şi considerat unul dintre marii reprezentanţi ai curentului „jazz ţigănesc“.

Născut în familie de lăutari

Lui Florin Niculescu nu i-a fost uşor să ajungă aici. Născut pe 8 februarie 1967, într-o familie de lăutari din Bucureşti, viitorul violonist a luat primele lecţii chiar de la tatăl său, Cornel Niculescu (membru al trupei lui Gheorghe Zamfir). Avea numai 5 ani.

A intrat la Şcoala de Muzică „Dinu Lipatti“, apoi la Liceul de Muzică „George Enescu“, fiind permanent un elev premiant. În paralel, cânta, alături de tatăl său, la nunţi şi aniversări, dezvoltându-şi simţul de improvizaţie care să-l transforme, mai târziu, într-o senzaţie.

Marea revelaţie avea să apară pe când avea 13 ani. Atunci, a auzit întâmplător muzica lui Stéphane Grappelli. L-a proclamat pe acesta, peste noapte, idolul său. Iar, din acel moment, nu a mai avut urechi decât pentru muzica jazz.

Niculescu a plecat la Paris, în 1991, visând să-şi întâlnească idolul şi să ia cu asalt marile săli ale Europei. Îşi găseşte de muncă la un cabaret rusesc. Vrea să intre la Conservatorul de la Paris, dar profesorul din comisia de examinare îi spune, după o primă audiţie, că nu are ce căuta acolo. Mai bine s-ar urca direct pe scenă.

În cabaretul rusesc o întâlneşte pe viitoarea sa soţie, Vera, o rusoaică. Deşi niciunul nu ştia o altă limbă decât cea nativă, Niculescu îi transmite prin semne, de la prima întâlnire, că o va cere în căsătorie.

În 1994, îl întâlneşte şi Stéphane Grappelli care, fascinat de stilul de interpretare al tânărului, îi propune să scoată un disc împreună. Niculescu îl refuză, considerând că e prea devreme ca să se poată bucura de o astfel de onoare.

În aceşti ani, trăieşte în ilegalitate la Paris. Nu puţine sunt concertele care se termină cu violinistul fugind de pe scenă, de frică să nu fie prins de poliţa franceză. Însă talentul său nu putea fi evitat de ceilalţi. Începe o lungă serie de colaborări cu mari nume ale muzicii moderne: jazzistul Wynton Marsalis, Charles Aznavour, Patricia Kaas sau Johnny Hallyday. 

Înregistrează până în prezent 5 albume. Este numit de critici „urmaşul lui Grappelli“ sau „unul dintre cei mai mari violonişti din istorie“.

„Nimeni nu improvizează ca el“, a declarat ambasadorul Francois Saint-Paul, privindu-l fascinat pe scenă, schimbând tonalităţi şi ritmuri cu o uşurinţă debordantă. Iar rafalele de aplauze venite din parte publicului i-au confirmat spusele.

Patru instantanee ale unei seri de mai: Directorul Apa Nova Bucureşti, Laurent Lalague (1) şi Ambasadorul Franţei, Francois Saint-Paul (2). Apoi, Florin Niculescu în faţa camerelor de filmat (3) şi atacul final, de pe scenă (4)