VIDEO Tenorul Andrea Bocelli: „Pavarotti m-a recunoscut, când eram necunoscut şi cântam prin baruri“

CONFESIUNE În volumul „Muzica tăcerii“, care va apărea săptămâna viitoare în librării, tenorul italian Andrea Bocelli face mărturisiri inedite legate de biografia sa, povestind despre prima sa dragoste şi despre cum l-a întâlnit pe Luciano Pavarotti.

Tenorul Italian Andrea Bocelli, care a uimit lumea prin vocea sa, şi-a scris propria biografie.  În cartea „Muzica tăcerii“, editată de Curtea Veche, artistul, în vârstă de 55 de ani, vorbeşte despre un alter ego al său, pe nume Amos, un băiat sensibil, care orbeşte complet la vârsta de 12 ani, în urma unui glaucom şi a unui accident. „Adevărul“ vă prezintă, în exclusivitate, fragmente din volumul care va apărea săptămâna viitoare. 

În fraze scurte, dar calde, Andrea Bocelli redă, în cartea „Muzica tăcerii“, povestea unui copil de o sensibilitate cu totul aparte. Şi, în toate rândurile, cel care a cântat ca nimeni altul melodiile „Vivo per lei“ / „Trăiesc pentru ea“, „La voce del silenzio“/„Vocea tăcerii“ şi „Con te partiró“ /„Voi pleca cu tine“ îşi descrie dificultatea găsirii propriului drum. În cartea sa, autorul descrie toate îndoielile, vorbeşte despre copilăria sa în ţinutul Toscanei, despre prima sa dragoste şi despre relaţia sa cu Dumnezeu. După ce a orbit la vârsta de 12 ani, tânărul născut la Pisa în 1958 a urmat Facultatea de Drept. Andrea a practicat pentru puţină vreme avocatura,  după care a cântat la pian prin baruri provinciale pentru a se întreţine. 

Suişuri şi coborâşuri

Autobiografia, scrisă de Boce­lli la persoana a III-a, este o întoarcere în timp, o călătorie prin vârstele omului.  După orbire, Amos, personajul cărţii, se ghidează după lumina interioară, fiind din cauza suferinţei mult mai empatic la  umbrele şi la nuanţele acesteia. Amos bâjbâie, la propriu şi la figurat, în căutarea propriei identităţi. Andrea Bocelli îl urmăreşte discret pe acest băiat, se întristează de încercările lui, se bucură de reuşite, încercând să se obiectiveze faţă de propriul parcurs. „Mi-am dat un alt nume şi aşa am procedat şi în cazul celorlalţi protagonişti ai acestor amintiri, pentru a putea povesti anumite episoade, respectând cel mai riguros adevăr istoric“, spune artistul. „În felul acesta, am putut povesti păcate fără să-i chem la judecată pe păcătoşi. În schimb, anumitor personalităţi faimoase le-am lăsat numele, cu certitudinea că nu vor avea nimic să-mi reproşeze“, adaugă Bocelli, în postfaţa cărţii.

De la clasic la pop-rock

Andrea Bocelli scrie o poveste despre un copil care se simte deosebit, dar care, pentru a ajunge la sine, trebuie mai întâi să se maturizeze. E un drum cu ocolişuri, dar care, în cele din urmă, duce acolo unde trebuia să ducă, destinul lui Amos împlinindu-se prin muzică. După ce, în 1994, a câştigat Festivalul Sanremo, la secţiunea „Propuneri noi“, Bocelli a ajuns în vârful clasamentelor discografice internaţionale şi a vândut peste 70 de milioane de discuri. Melodia „Con te partiró“ /„Voi pleca cu tine“ sau „Time to say goodbye“, interpretată  alături de Sarah Brightman, a cucerit publicul din întreaga lume. 

Îmbinând muzica clasică cu o muzică pop şi rock, Bocelli a cântat alături de cei mai proeminenţi artişti ai lumii, Zucchero, Luciano Pavarotti şi Angela Gheorghiu.  Volumul „ Muzica tăcerii“, care va apărea la Editura Curtea Veche săptămâna viitoare, este tradus din limba italiană de Cornelia Dumitru şi va costa 35 de lei. 

Andrea Bocelli va concerta pentru prima oară în România, pe 25 mai, la Romexpo. Artistul va cânta alături de soprana Angela Gheorghiu, de contratenorul Cezar Ouatu, de cele patru soprane de la DIV4S şi de Corul Radio precum şi Orchestra Naţională Radio, dirijate de Marcello Rota. 

Luciano Pavarotti: „Pentru acest cântec, Andrea este cel mai bun“

Un capitol aparte  al cărţii „Muzica tăcerii“ este despre întâlnirea lui Andrea Bocelli cu Luciano Pavarotti, care i-a recunoscut talentul.  În 1992, Zucchero a înregistrat cu Bocelli, care la vremea aceea era necunoscut şi cânta prin baruri provinciale, un cântec de-al său, „Miserere“, pentru a-l trimite lui Luciano Pavarotti, cu dorinţa de a-l invita pe acesta să cânte alături de el. După ce l-a auzit pe Bocelli cântând, Pavarotti i-a spus lui Zucchero: „Mulţumesc că ai înregistrat un cântec atât de frumos. Nu ai însă nevoie de mine pentru a-l cânta. Lasă-l pe Andrea să cânte cu tine. Deocamdată, pentru acest cântec nu există unul mai bun, Andrea este cel mai bun“.

„În aceeaşi perioadă, a fost invitat de maestrul Pavarotti să participe, în calitate de oaspete, la un spectacol televizat unde urma să cânte în duet cu el. Invitaţia sosise telefonic în toiul nopţii. Amos dormea deja când, deodată, un ţârâit îl făcuse să tresară; la celălalt capăt al firului o voce îi spusese: «Bună seara, sunt Luciano Pavarotti...» La început, cum era buimac de somn, se gândise la o glumă, dar după aceea recunoscuse timbrul inconfundabil al glasului celui mai celebru tenor din lume şi nu i-a rămas altceva de făcut decât să ia act de circumstanţa care friza incredibilul. Cu câţiva ani înainte, la sfârşitul unui concert, încercase să se apropie de maestru pentru a da mâna cu el şi a-l felicita, dar totul fusese zadarnic, oamenii care asigurau paza nu-l lăsaseră să treacă.  (...) Lui Amos îi revenea chiar partea cunoscută marelui public graţie interpretării magistrale a celui mai ilustru dintre tenorii lumii. Cum aveau să reacţioneze la acea ingrată comparaţie cei aproape cincisprezece mii de spectatori care plătiseră un bilet?  Asta se întreba înspăimântat şi sărmanul Amos înainte de a-şi face apariţia pe rampă, aşezat la pian, pe o platformă acţionată automat. (...) Cincisprezece mii de voci asurzitoare ţipau, acoperind până şi volumul exagerat al enormelor amplificatoare, iar în ziua următoare, pe pagina dedicată spectacolelor într-un cotidian cunoscut apărea un titlu menit să rămână întipărit în amintirea întregii familii Bardi: Amos Bardi nu îl dezamăgeşte pe maestrul Pavarotti. Emoţionat şi mişcat aproape până la lacrimi, Amos câştigase în cele din urmă prima lui bătălie adevărată“.  (Fragment din cartea „Muzica tăcerii“, Copyright Editura Curtea Veche)