VIDEO Teatrul perfect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producţia care a câştigat Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol la gala de anul acesta a avut două reprezentaţii la Festivalul Naţional de Teatru, eveniment încheiat duminică la Bucureşti, după nouă zile de acrituri şi delicatese teatrale.
Printre spectacolele cu anvergură de festival s-a situat şi această demonstraţie de teatru, venită din echilibru regizoral interior. Tompa Gábor este un creator care îşi permite să jongleze cu prăbuşiri morale, fără să fie afectat în vreun fel. Regizorul intră în prăpastia deznădejdii, luând înainte o linguriţă de absurd, care îl imunizează.

Dar nu abuzează de medicament, păstrând luciditatea poveştii de la un capăt la altul şi respectând gradaţiile tensiunii impuse de autor.Trupa Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, cea mai bună din România, la ora actuală, livrează emoţii pe bandă rulantă, în acest spectacol plin de scene intense. Două dintre ele sunt antologice şi vor fi amintite zeci de ani de acum înainte.

Este, mai întâi, răscolitoarea scenă mută a titirezului, simbol al rotirii pe loc a destinului uman. Irina primeşte de ziua ei acest cadou, care, odată pus în mişcare, în camera de oaspeţi, împietreşte toate privirile convivilor. Într-o tăcere deplină şi hipnotizantă, ei aşteaptă deznodământul previzibil (oprirea deplină a prâsnelului) de parcă şi-ar urmări întreaga viaţă, condensată în doar două minute.

Un spectacol poate eşua într-o clipă cu o asemenea încărcătură, dar Tompa Gábor nu supralicitează reacţia celor care împart emoţia statică a momentului şi îi lasă să revină la fel de monoton la activităţile lor. A doua scenă este zdrobitoare şi pregăteşte un final memorabil al spectacolului. Când Verşinin îşi anunţă plecarea, trântindu-i uşa în nas speranţei, Maşa se aruncă la picioarele lui, încolăcindu-şi tot corpul de cizma lui dreaptă.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/NOIEMBRIE/trei surori.flv width=400 height=300 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false


Sursa video: Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Este cuprinsă de spasmele iubirii neîmpărtăşite pentru ofiţer, cu toate că ea iubeşte, de fapt, evadarea. Verşinin, antieroul, amantul lipsit de profunzime, boemul împiedicat, jucat ireal de bine de Bogdán Zsolt o abandonează fără remuşcări pe Maşa (Imola Kézdi), lăsând-o să se ofilească sub ochii unui soţ cu orgoliul invizibil.




Spectacolul-etalon


„Trei surori“ poate fi folosit ca reper de calitate şi lecţie de teatru în facultăţile de profil. Tompa Gábor s-a apropiat de textul lui Cehov cu un respect negăunos şi a ales calea tot mai puţin folosită a simplităţii. El a înţeles că nu e neapărat nevoie să-l întorci pe Cehov pe dos şi să-i scoţi măruntaiele pe masa de operaţie, pentru ca el să fie adorat de publicul tânăr.

Regizorul nu a acutizat drama, ci a prezentat-o cât mai în litera ei, fără să fie nevoie să apeleze la artificii. „Trei surori“ este un spectacol fără tonuri false, ameţitor, curat şi tare, cu actori frumoşi, pe care dacă te-ai apuca să-i lauzi n-ai mai termina niciodată. Dacă ar mai trăi, Cehov s-ar duce ţintă la ei şi le-ar cere autografe. Eventual, chiar pe o ediţie princeps.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG