VIDEO Spectacolul „Toți Cinci“ împlinește trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Passe-Partout DP prezintă pe 14 ianuarie, la Teatrul de pe Lispcani, spectacolul aniversar „Toți Cinci", la trei ani de la premieră.

De la prima cortină ridicată în 2009, spectacolul „Toți Cinci", oferit de Ana Pepine, Dana Paraschiv, Silviu Man, Paul Cimpoieru și Stefan Ruxanda, a avut mai mult de 60 de reprezentații pe scene din țară (București, Arad, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Pitești) dar și din străinătate (Budapesta, Praga, Frankfurt am Main, Skopje etc). În 2009, a participat la Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon Off, prezentând publicului francez un crochiu de artă contemporană românească.

În deschiderea spectacolului programat pe 14 ianuarie, de la ora 19.00, spectatorii vor putea urmări un film care adună în câteva cadre importante cei trei ani de succes. Spectacolul a fost coordonat de Dan Puric și se numără printre primele creații proprii ale actorilor școliți de Dan Puric. De fapt, este a treia premieră a acestei generații, dintr-o serie de 11.

Spectacolul „Toți Cinci" deschide poarta spre sufletul omului contemporan, bântuit de angoase, frustrări, vise, iubiri și speranțe, traduse în gest, dans și pantomimă.

Comicul, tragicul și ilarul converg către un final spectaculos, care transcrie în imagini și emoții condiția omului. Demersul spectacolului nu critică omul, nu-l umilește, ci îl susține, vorbind precum personajul lui Sorescu: „Lasă, Iona, c-om ieși noi cândva la lumină!"

Informații utile

Bilete: 30 lei și 25 de lei, reducere studenţi 20 de lei
Rezervări și informații: 021.315.89.80 / 0761.319.819.
Programul casei de bilete: Marți - Miercuri - 11.00-18.00; Joi, Sâmbătă, Duminică - 12.00-19.00; Vineri - 11.00-19.00; Luni - închis

Spectacolele lunii ianuarie, la Teatrul de pe Lipscani

Sâmbătă, 14 ianuarie, ora 19.00 - Toți Cinci
Duminică, 15 ianuarie, ora 19.00 - Necuvinte
Joi, 19 ianuarie, ora 19.00 - Noi
Sâmbătă, 21 ianuarie, ora 19.00 - Doi dintre noi
Duminică, 22 ianuarie, ora 19.00 - Fantasmagoria
Joi, 26 ianuarie, ora 19.00 - Made in Romania
Sâmbătă, 28 ianuarie, ora 19.00 - Royal Fashion

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”