VIDEO George Enescu şi Richard Strauss, astă-seară la Ateneu. Recital vocal Bianca Manoleanu, acompaniată de pianistul Remus Manoleanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pianistul Remus Manoleanu şi soprana Bianca Manoleanu

Soprana Bianca Manoleanu şi pianiastul Remus Manoleanu vor avea un recital  vocal astă-seară, la Ateneu, de la ora 19.00, la Sala mare. În program, vor fi lucrări de George Enescu şi Richard Strauss. Duo-ul Bianca şi Remus Manoleanu a devenit cunoscut în ultimii ani, prin turnee efectuate în Olanda, Germania, Japonia, America, Ungaria, Siria.

„Cu una din vocile cele mai bune pentru genul atât de pretenţios al liedului, Bianca Manoleanu s-a impus în arta interpretativă ca soprană cu o foarte mare forţă de expresie, cu o frazare impecabilă şi o distincţie aparte”. Colaborează cu orchestrele filarmonicilor din Bucureşti şi din ţară, susţine numeroase concerte vocal-simfonice în compania unor prestigioase formaţii în Ungaria, Germania, Franţa, Italia, Japonia.

Lied românesc şi universal

Urmând linia repertorială a profesoarei sale, Emilia Petrescu, care a considerat-o singurul său discipol, Bianca Manoleanu aprofundează repertoriul de lied universal şi românesc.
Absolvirea la Viena a cursului de măiestrie sub îndrumarea mezzosopranei Christa Ludwig îi aduce aprecieri din partea acesteia: "A fost minunat să cunosc arta şi cântul dvs. suav”).

Promotoare a lied-ului românesc

Creaţia contemporană de lied românesc reprezintă o prioritate. Deţine numeroase CD-uri şi înregistrări radio.
În 2005 şi 2006 participă alături de pianistul Remus Manoleanu cu recitaluri de lied la Festivalul „George Enescu” organizat în Germania (Heidelberg), Belgia (Bruxelles) şi Franţa (Strasbourg).
În 2006, susţine ca solistă a ansamblului Romanian Baroque Orchestra sub conducerea lui Alison Bury un lung turneu de concerte la Londra, Paris, Bruxelles, Luxemburg, Amsterdam.
În paralel deţine funcţia de conferenţiar universitar doctor la Catedra de lied-oratoriu a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi în prezent este decan al Facultăţii de Interpretare Muzicală.
A publicat două cărţi pe tema sa predilectă - liedul românesc: Direcţii poetice în creaţia românească de lied a secolului XX şi Călătorie în lumea poetică a liedului românesc contemporan.
Este membră fondatoare al Fundaţiei Culturale Bianca, ce are ca scop principal promovarea liedului românesc.

Remus Manoleanu a studiat la Moscova

Născut în 1949 la Alba Iulia, Remus Manoleanu a absolvit Liceul de Muzică din Cluj, apoi Conservatorul din Bucureşti în 1973, precum şi Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. În 1972 a câştigat bursa naţională George Enescu.

Remus Manoleanu a urmat cursuri de specializare la Conservatorul „P. I. Ceaikovski” din Moscova la clasa profesorului Stanislas Neuhaus, iar în prezent este conferenţiar universitar doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
A susţinut concerte şi recitaluri în România şi în străinătate (Marea Britanie, Brazilia, Coreea de nord, Rusia, Germania, Olanda, Franţa, Siria, Statele Unite etc.). A înregistrat peste 3000 de minute pentru Radiodifuziunea Română, discuri cu muzică contemporană românească la Casa de Discuri Electrecord şi CD-uri.

Miercuri, 08 Octombrie 2014, 19:00 - 21:00
Sala mare, Ateneu

Enescu şi...Richard Strauss
BIANCA MANOLEANU - soprană
REMUS MANOLEANU - pian

Program
George Enescu          

Dédicace (Charles Frémine)
Entsagen (Carmen Sylva)
George Enescu          
Din ciclul  Sept mélodies de Clément Marot, op. 15
1. Estrene à Anne
4. Estrene de la rose
5. Présent de couleur blanche

Richard Strauss
Din ciclul 6 Lieder, op. 67 (Shakespeare)
1. Wie erkenn  ich mein Treulieb  vor andern nun?
2. Guten Morgen, 's ist Sankt Valentinstag
3. Sie trugen ihn auf der Bahre bloss
Richard Strauss
Kling!... op. 48, nr. 3 (Henckell)
Epheu, op. 22, nr. 3 (Felix Dahn)
Ach weh mir unglückhaftem Mann, op. 21, nr. 4 (Felix Dahn)
Meinem Kinde, op. 37, nr. 3 (G. Falke)
Wie Sollten wir geheim sie halten, op. 19, nr. 4 (A.Friedrich, G. von Schack)
Morgen!, op. 27, nr. 4 (J. H. Mackay)
Richard Strauss
Vier letzte Lieder
1. Frühling (H. Hesse)
2. September (H. Hesse)
3. Beim Schlafengehen (H. Hesse)
4. Im Abendrot (Josef KarlBenedikt von Eichendorff)
 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”