VIDEO Alexandru Repan, în programul „Actor şi regizor“ de la Teatrul Nottara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul „Actor şi regizor“ de la Teatrul Nottara este lansat miercuri, 12 martie, de la 12.00, în Sala George Constantin, în prezenţa artistului Alexandru Repan şi a Marinelei Ţepus (tatrolog, directorul Teatrului Nottara).

De asemenea, la eveniment vor fi prezenţi şi Ada Navrot, Dan Bordeianu şi Andi Vasluianu, care se pregătesc să ia în primire rolul inedit de Ambasadori ai Teatrului Nottara.

Prezentarea acestui nou program cultural va fi urmată de vizionarea unui scurt fragment din spectacolul „Rapsodie-n roz“, după „Oscar şi Tanti Roz“ de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Alexandru Repan. Interpreţi: Alexandru Repan şi Andreea Măcelaru Şofron. „Actor şi regizor“, o realitate devenită modă în ultimii ani, dar şi fragmentul vizionat vor reprezenta, cu siguraţă, puncte de pornire pentru dezbaterea la care vă invităm. 

„De ce fac marii actori regie de teatru? E o întrebare pe care mi-o pun de cel puţin 20 de ani. Când am iniţiat acest program (Actor şi regizor) aveam deja nişte răspunsuri. Şi unul ar fi acela că doresc să împărtăşească şi altora din preaplinul talentului lor (nu întotdeauna folosit la maximum de-a lungul carierei lor), din preaplinul poveştilor pe care nu au avut şansa să le interpreteze sub semnătura altor regizori, din preaplinul prieteniei lor pentru actorii cu care realizează asemenea spectacole“, declară Marinela Ţepuş, directoarea Teatrului Nottara. 

)  

Actorul Alexandru Repan s-a născut pe 26 februarie 1940, în Bucureşti. În 1968, actor la Teatrul B. Şt. Delavrancea, recită un poem la TV şi este remarcat de Horia Lovinescu, pe atunci directorul Teatrului Nottara, care-i propune un rol şi să devină coleg cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Gilda Marinescu şi Stefan Iordache - actor al Teatrului Nottara, ceea ce a însemnat cea mai mare cotitură din viaţa sa, i-a adus roluri şi interpretări celebre şi din eternul june prim a reuşit să facă adevărate roluri de compoziţie care niciodată nu vor fi uitate de admiratorii scenei româneşti.

„Norocul" său în film este întâlnirea sa cu Titus Popovici, singurul mare scenarist pe care l-a avut până acum filmul românesc, un om de o fineţe, de o spiritualitate şi de o cultură extraordinare. El îi ofera  rolul împăratului Austriei din filmul „Horia" (jucat de Ovidiu Iuliu Moldovan) şi, cu complicitatea lui Titus, şi a regizorului filmului, Mircea Mureşan realizează personajul (un împărat francmason) din detalii subtile, pe înţelesul avizaţilor. Plin de glorie, este un actor răsplătit cu mai multe premii importante, printre care şi Ordinul "Meritul Cultural în grad de Cavaler".

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”