VIDEO Alain Delon vine la TIFF 2017. Actorul francez primeşte Premiul pentru întreaga carieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rebelul filmului francez, simbol al cinematografiei europene şi unul dintre cei mai iubiţi actori ai lumii, legendarul Alain Delon vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (2-11 iunie). Pentru contribuţia sa artistică excepţională, TIFF îi va acorda în acest an Premiul pentru întreaga carieră.

În onoarea sa, pe data de 9 iunie, Piaţa Unirii va găzdui o proiecţie specială a filmului Afacerea Pigot/ Pour la peau d’un flic (1981), thriller-ul regizat de Alain Delon, avându-l pe îndrăgitul actor francez şi în rol principal. Biletele pot fi cumpărate deja de pe www.biletmaster.ro şi aplicaţia TIFF 2017.

„Mă bucur că şi în acest an îi vom putea oferi publicului nostru drag o întâlnire excepţională cu o legendă a cinema-ului mondial. Alain Delon este un actor iubit, admirat de multe generaţii şi cred că participarea lui la această ediţie a festivalului va fi un moment de vârf, care va rămâne în inimile tuturor”, declară Tudor Giurgiu, preşedintele festivalului.

Cu o carieră impresionantă şi peste 100 de interpretări memorabile, actorul, producătorul, scenaristul şi regizorul Alain Delon (81 de ani) aniversează anul acesta 60 de ani de la debutul său în cinematografie. Şase decenii în care a strălucit pe marile ecrane în pelicule care au făcut istorie.

Rocco şi fraţii săi (1960), În plin soare (1960), Eclipsa (1962), Ghepardul (1963), Laleaua neagră (1964), Samuraiul (1967), Borsalino (1970), Notre histoire (1984) sau Pe cuvânt de poliţist (1985) sunt doar câteva dintre filmele pentru care Alain Delon este considerat cel mai important actor francez al secolului XX.

S-a născut la data de 8 noiembrie 1935 şi nimic din copilăria tulbure sau din adolescenţa plină de peripeţii a artistului nu oferea indicii despre succesul răsunător pe care avea să-l cunoască în jurul vârstei de 23 de ani. Frumuseţea magnetică şi farmecul personal au făcut ca actorul să fie curtat încă de la începuturi de industria hollywoodiană, însă, deşi i s-a oferit şansa de a fi distribuit într-unul dintre filmele lui David O. Selznick, Delon decide să-şi înceapă cariera în Franţa, unde se lansează în 1957 în Quand la femme s'en mêle (r.  Yves Allégret). În 1958, în Christine, joacă pentru prima dată alături de Romy Schneider, fermecătoarea actriţă ce avea să-i devină, ulterior, logodnică.

După rolul din Ghepardul (r. Luchino Visconti), în 1964, Alain Delon a fost nominalizat pentru prima dată la Globul de Aur. În 1977 a ajuns pe lista favoriţilor la Premiile César pentru rolul principal din Mr. Klein (r. Joseph Losey), iar interpretarea din Notre Histoire (r. Bertrand Blier) i-a adus în 1985 premiul pentru cel mai bun actor. Festivalul de la Berlin i-a acordat Ursul de Aur onorific în 1995, iar în 2005 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare de către preşedintele Jacques Chirac, pentru contribuţia sa la arta cinematografică.

Rebelul enigmatic al cinematografiei franceze a colaborat, de-a lungul carierei sale, cu nume precum Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni şi Louis Malle, iar meritele i-au fost recunoscute, în nenumărate rânduri, de marile festivaluri. Dintre toţi cineaştii iluştri alături de care a lucrat, Delon în consideră însă pe Jean-Pierre Melville cel mai bun regizor al tuturor timpurilor. Cercul roşu/ Le cercle rouge (1970), în care actorul interpretează rolul unui criminal proaspăt eliberat din închisoare, gata să comită o nouă infracţiune, se va bucura de o proiecţie specială la TIFF, în cadrul Retrospectivei Jean-Pierre Melville.

Alain Delon a devenit un simbol al masculinităţii şi a inspirat, de-a lungul timpului, nu numai industria de fashion şi beauty, ci şi cultura pop. Are propria linie de accesorii şi parfumuri de lux şi apare pe coperta albumului The Queen is Dead al celor de la The Smiths. Beautiful Killer, piesa Madonnei de pe albumul MDNA, e un tribut adus actorului.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete