VIDEO 800 de exponate şi lucrări de-ale Fridei Kahlo, din 33 de muzee, disponibile online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

33 de muzee din şapte ţări au colaborat pentru organizarea unei expoziţii online care cuprinde numeroase schiţe şi picturi ale artistei, dar şi scrisori, biografii şi obiecte vestimentare. Frida Kahlo, cunoscută în special datorită autoportretelor ei, a trăit până la 47 de ani. Cu aproape trei decenii în urmă supravieţuise unui accident auto şi trecuse prin vreo 30 de operaţii, intervenţii care au afectat-o întreaga viaţă.

Datorită proiectului gândit de Google Arts & Culture, cei care o apreciază pe Frida Kahlo sau care sunt curioşi să-i descopere lumea au şansa să o facă fără să plătească taxe de intrare la muzee, scrie openculture.com. Universul artistei mexicane e disponibil chiar aici, de unde nu lipsesc lucrări de-ale ei expuse în diverse ţări, schiţe şi desene deloc sau mai puţin cunoscute; biografii, eseuri critice şi obiecte vestimentare. 

Expoziţia „Faces of Frida“/ „Feţe ale Fridei“ include „20 de imagini la rezoluţie ultra hd, care nu au mai fost digitalizate până acum“, scrie site-ul Hyperallergic. Pot fi văzute, de asemeni, locuri care i-au influenţat parcursul profesional, inclusiv Casa Albastră din Mexic, în care s-a născut şi a murit. În jur de 150 dintre lucrările ei au rezitat până astăzi, iar multe dintre ele sunt autoportrete, căci, se izolase de ceilalţi în urma accidentului. Ea însăşi a explicat la un moment dat: „Mă pictez pe mine, pentru că stau atât de mult timp singură, încât sunt subiectul pe care îl cunosc cel mai bine“.   

În timpul vieţii, spun unii critici de artă, arta Fridei Kahlo a fost umbrită de cea a soţului ei, Diego Rivera (1886-1957), şi aceasta a avut doar două expoziţii, una dintre ele organizată de suprarealistul André Breton. Apoi, încet, încet, numele ei a dispărut din spaţiul public şi a revenit abia în 1983, când Hayden Herrera i-a publicat biografia. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice