Vasile Ernu îşi lansează „Bandiţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, 14 noiembrie, de la ora 18.00, la Clubul Ţăranului (Intrarea Monetăriei, Şos. Pavel Dimitrievici Kiseleff 3), din Bucureşti, Editura Polirom vă invită la o seară specială –  ERNU & Friends – cu prilejul apariţiei volumului „Bandiţii“, de Vasile Ernu, al doilea din „Mica trilogie a marginalilor“, publicat în colecţia „Ego-grafii“, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.

Organizatorii promit cartofi în mundir, tarankă, cifir & veche muzică banditească live. Invitat special va fi Ovidiu Niculescu (voce & chitară). Va fi vernisată o expoziţie de desen a lui Laurenţiu Midvichi. Lectura va fi asigurată de prietenii lui Vasile Ernu.

Volumul Bandiţii este al doilea din Mica trilogie a marginalilor, în care a mai apărut Sectanţii şi urmează să apară Izgoi-Jidî.

Sinopsisul oficial al cărţii sună astfel: „Un băiat din Bugeac, crescut şi educat de o familie exemplară de sectanţi, descoperă o lume cu totul diferită de orice văzuse pînă atunci: altă etică, alte valori şi alte reguli. Iar oamenii ei arată, se îmbracă, vorbesc, gîndesc, acţionează şi cîntă altfel. Aceasta e „împărăţia hoţilor” – oameni tatuaţi straniu, care au ales să-şi construiască o societate proprie, nesupusă instituţiilor oficiale, şi pentru care normalitatea e strict interzisă. Chiar şi sectanţii îi consideră „îngeri căzuţi”. Iar dacă nu pot fi salvaţi, sînt aruncaţi în puşcării, unde ar trebui să fie reeducaţi. Însă pentru ei închisoarea înseamnă „acasă”, ba chiar este necesară dacă vrei să devii bandit.

Tînărul din Bugeac e atras de aceşti marginali după ce, întîmplător, se împrieteneşte cu un hoţ faimos, cu rang înalt, din Odessa, iar acesta devine un adevărat maestru pentru el. Astfel pătrunde într-o lume necunoscută şi inaccesibilă şi descoperă tainele unei comunităţi pline de contrabandişti şi tîlhari, hoţi de buzunare şi prostituate, asasini şi cerşetori, ce îşi pun totuşi gaj viaţa pentru respectarea unui cod al onoarei.

Bandiţii dezvăluie „în negativ” faţa ascunsă, fascinantă a proscrişilor şi felul în care e văzut raiul de către cei ce trăiesc în infern.“

Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă + societate. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul şi Adevărul, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură şi Observator cultural. A debutat cu volumul Născut în URSS (2006, 2007, 2010, 2013), nominalizat la numeroase premii şi distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (2009); Ceea ce ne desparte (în colab., 2010); Intelighenţia rusă azi (2012); Sînt un om de stînga (2013); Sectanţii (2015); Intelighenţia basarabeană azi (2016). A coordonat: Iluzia anticomunismului (în colab., 2008), Ucraina live (în colab., 2014) şi Republica Moldova la 25 de ani (în colab., 2016). Este unul dintre fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro. Mai multe detalii pe www.ernu.ro.

Volumul va fi lansat în cadrul celei de-a XXIII-a ediţii a Tîrgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2016, sîmbătă, 19 noiembrie, de la ora 15:30, la standul editurii. Invitaţi, alături de autor: Eugen Istodor, Bogdan-Alexandru Stănescu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro