„Vara s-a sfârşit“ la Montréal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofelia Popii şi Nicholas Bohor, în filmul „Vara s-a sfârşit“

Filmul „Vara s-a sfârşit“, în regia lui Radu Potcoavă, va avea premiera mondială în Canada, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Montréal (25 august - 5 septembrie). Cel de-al treilea lungmetraj semnat de Radu Potcoavă, primul film românesc din ultimii 25 de ani în care personajele principale sunt interpretate de copii, a fost inclus în competiţia oficială şi va fi proiectat miercuri, 31 august.

Montréal IFF, ajuns la cea de-a 40-a ediţie, este singurul festival competitiv din America de Nord recunoscut FIAPF (Fédération Internationale des Associations de Producteurs de Films).

Proiecţia de gală a filmului va avea loc în prezenţa regizorului Radu Potcoavă şi a actorilor principali, Nicholas Bohor şi Dan Hurduc.

Participarea echipei în cadrul festivalului este susţinută de Centrul Naţional al Cinematografiei şi Institutul Cultural Român din New York.

Acţiunea din “Vara s-a sfârşit” are loc într-un mic oraş de la malul Dunării, în timpul vacanţei de vară. Mircea (Nicholas Bohor) acceptă să-l ajute pe Alex (Dan Hurduc) să-şi însceneze răpirea şi să-şi şantajeze un tată absent, nerealizând consecinţele pe care astfel de jocuri le pot avea.

Din distribuţie mai fac parte actorii: Ofelia Popii, Şerban Pavlu, Valentin Popescu, Virginia Rogin, Dorian Boguţă, Crina Tofan şi Mihai Albu.

Regizat de Radu Potcoavă, după un scenariu al Cristinei Bîlea, filmul are imaginea realizată de Oleg Mutu, montajul de Cătălin Cristuţiu, Mălina Ionescu semnează scenografia, iar Svetlana Mihăilescu costumele. Filmul are muzică originală, compusă de Cristian Călin, integrată în coloana sonoră realizată de Alex Dragomir.

“Vara s-a sfârşit” este produs de Velvet Moraru, prin ICON production, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi suportul financiar al Cinema City.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare