Vă mai amintiţi de...Gheorghe Petraşcu

Autoportret cu bonetă roşie, Peisaj din Veneţia, Anemone, Trandafiri, Flori, mere şi cărţi, Toledo – Poarta San Martin sunt cinci lucrări de pictură caracterizate printr-o unitate stilistică în care coloritul grav, dramatic joacă rolul esenţial în evocarea obiectelor şi peisajelor.

Recent, oraşul Quimper din Franţa a găzduit o expoziţie dedicată pictorilor români care au pictat în Bretania. Printre lucrări de Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady şi Iosif Iser, au existat şi pânzele pictorului Gheorghe Petraşcu, care a pictat, timp de câţiva ani, în vestul Franţei.

Gheorghe Petraşcu se naşte la Tecuci, la 20 noiembrie 1872, într-o familie de mici proprietari cu tradiţii culturale din ţinutul Fălciu. Pentru că manifestă înclinaţii artistice de la o vârstă fragedă, urmează cursurile Academiei de Belle-Arte din Bucureşti.

Acolo, Nicolae Grigorescu îi remarcă talentul şi îl recomandă pentru o bursă în străinătate. Ajunge astfel la Paris, unde studiază la Academia Julien şi lucrează în atelierul pictorului francez Bouguereau.

Susţine prima expoziţie personală la Ateneul Român din Bucureşti, în anul 1900, unde Barbu Delavrancea şi Alexandru Vlahuţă îi cumpără câte o lucrare.

Cutreieră apoi lumea şi pictează peisaje atât în ţară (Sinaia, Târgu-Ocna, Câmpulung Muscel), cât şi în Italia (Chioggia, Napoli, dar mai ales Veneţia, de care este fascinat), Spania (Toledo), Franţa (Vitré, Saint-Malo din Bretania).

Susţine numeroase expoziţii personale, la Ateneu şi la Căminul Artei (1926-1930), două retrospective la Sala Dalles, în anii 1936 şi 1940. Participă la Bienala din Veneţia (1924, 1938 şi 1940). Primeşte "Marele Premiu" al "Expoziţiei Internaţionale" din Barcelona (1929) şi al celei din Paris (1937).

În 1936, este ales membru al Academiei Române, fiind primul pictor academician. În 1937, fondează gruparea „Arta", alături de pictorii Iosif Iser, Eustaţiu Stoenescu şi Ştefan Popescu. Continuă să picteze, să călătorească şi să expună până la finalul vieţii, în 1949.