Vă mai amintiţi de...Fory Etterle

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristofor Etterle, cunoscut şi sub numele de Fory Etterle, s-a născut la 24 mai 1908 la Ploieşti. 

A absolvit Liceul „I.L.Caragiale" din Ploieşti, după care a urmat cursurile Facultăţii de Drept  şi ale Conservatorului de artă dramatică din Bucureşti, promoţia 1929,  fiind elev al Luciei Sturdza Bulandra. A fost coleg de generaţie cu Lucia Demetrius, Mihai Popescu, Emil Botta şi Tanţi Cocea. A fondat împreună cu sora acesteia din urmă, Dina Cocea,  „Teatrul Nostru" în 1941, în subsolurile sălii „Comedia".

Printre altele, în cadrul acestei companii s-a jucat, în 1945, drama socială „Canalia", în distribuţie fiind Jules Cazaban, Lia Şahighian, George Calboreanu, Gheorghe Storin, Mărioara Voiculescu şi Lucia Sturdza Bulandra. Compania a cunoscut doar puţini ani de glorie, pentru că a dat faliment odată cu instaurarea regimului comunist, în 1949, după declanşarea naţionalizării companiilor de teatru.

Fory Etterle a interpretat partituri de mare dificultate, remarcându-se, în teatru, încă din 1956 prin rolul lui Richard al II-lea. A fost pasionat de teatrul radiofonic aflat atunci la începuturi. Primul demers în acest sens a fost la 15 februarie 1946 odată cu spectacolul „Acolo unde este crucea", de Eugene O'Neill. Cu Beata Fredanov, Emil Botta, Alexandru Demetriad şi George Manu în distribuţie, spectacolul era regizat de Marietta Sadova. Două săptămâni mai târziu, ascultătorii puteau auzi pe calea undelor piesa „Racheta spre Lună" de Clifford Odets, cu Clody Berthola, Radu Beligan, Mihai Popescu şi Fory Etterle, tot în regia Mariettei Sadova.

Actorul a fost căsătorit cu Marie-Jeanne Etterle.  Celebrul cuplu din epocă  Stroe şi Vasilache a avut ca bază de plecare recomandarea pe care Vasilache a avut-o de la Fory Etterle. 

La vârsta de 75 de ani, Fory Etterle s-a stins din viaţă la 16 septembrie 1983 în Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online