Vă mai amintiţi de... Marioara Voiculescu

A fost una dintre actriţele românce care au dat o semnificaţie concretă termenului de „divă“ la noi în ţară, la începutul secolului XX. Dincolo de prestaţia sa scenică, actriţa a fost, de asemenea, prima femeie din România care a fondat şi condus propria companie de teatru.

Născută în 1889 în Bucureşti, Marioara Voiculescu s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică, la sugestia dramaturgului Zaharia Bârsan, la frageda vârstă de 14 ani. Una dintre primele sale profesoare a fost renumita actriţă Aristizza Romanescu.

În timpul Conservatorului a făcut figuraţie pe scena Teatrului Naţional, care a angajat-o în 1901, după terminarea studiilor. Şi-a făcut debutul oficial în stagiunea din 1903-1904, cu rolul Gina din spectacolul „Costa Diva", de Haralamb Lecca. Pe scena Teatrului Naţional, talentul i-a fost imediat remarcat şi apreciat de critici.

În prima parte a carierei, a jucat mult în piese puse în scenă de Alexandru Davila, ale cărui reforme aduse în stilul reprezentaţional şi în linia interpretativă le admira, considerându-le actul de naştere al teatrului modern. Actriţa nota în scrierile sale: „Tot ce se făcuse până atunci era perimat. Acum începea adevăratul teatru modern".

În Compania Davila, actorii cei mai renumiţi - Tony şi Lucia Sturza Bulandra, Maria Giurgea, Marioara Voiculescu, Ana Luca, Romald Bulfinski, Ion Manolescu, Gh. Storin - practicau ceea ce s-a numit în epocă stilul de interpretare „ca la Davila", în care tonului clasic specific „somptuozităţii verbale" i se substituia rostirea simplă, naturală.

După disoluţia trupei Davila, artista şi-a fondat propria companie, care avea să continue aceeaşi linie repertorială şi interpretativă. Aceasta îşi începea activitatea la 13 septembrie 1912, la Sala Modern, sub direcţia de scenă a lui Haralamb Lecca.

A urmat o carieră fulminantă care s-a încheiat cu roluri în piese de Ibsen, Hugo sau Cocteau. Deoarece a refuzat, după instaurarea regimului comunist, să joace în spectacole propagandistice, şi-a trăit ultima parte a vieţii în sărăcie.