Vă mai amintiţi de... Ion Andreescu

Pictorul Ion Andreescu nu a avut foarte mult timp pentru a-şi definitiva opera. A murit la numai 32 de ani, în urma unei tuberculoze. În intervalul scurt de timp în care a putut picta însă, a creat o serie deloc modestă de tablouri ce stau astăzi în galerii şi muzee alături de cele ale lui Nicolae Grigorescu, contemporanul şi prietenul său.

Andreescu s-a născut la 15 februarie 1850 în Bucureşti. La 19 ani, se înscria la „Şcoala de arte frumoase", condusă de Theodor Aman. Peste numai trei ani, devenea profesor la catedra de desen şi caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău. În următorii trei ani, a predat de asemenea la gimnaziul „Tudor Vladimirescu" şi la Şcoala de meserii din aceeaşi localitate.

În tot acest timp, a pictat mult, cu predilecţie peisaje („Margine de pădure", „Stânci şi mesteceni", „Pădure de fagi", „După ploaie", „Casă de ciurari" şi, cel mai cunoscut - „Stejarul"), naturi statice („Coacăze", „Felii de pepene", „Crizanteme", „Trandafiri roz", „Raţe") şi portrete („Ţărancă cu broboadă verde", „Ţărancă cu traistă", „Broboadă roşie" şi seria de autoportrete).

La sfârşitul anului 1878, Andreescu a plecat la Paris pentru a-şi definitiva studiile. Acolo, s-a înscris la „Academia Liberă Julian". A pictat la Barbizon, în regiunea Île-de-France, pădurea Fontainebleau din apropiere şi aşezările rurale din preajmă. Tot acolo, l-a întâlnit pe Nicolae Grigorescu, cu care a legat o prietenie strânsă.

În Franţa a participat la expoziţii de grup alături de Manet, Monet şi Renoir. După numai trei ani de şedere în Paris, în 1881, a fost nevoit însă să se întoarcă în ţară, din cauza stării de sănătate ce se agrava. A murit un an mai târziu, la Bucureşti. Criticul de artă francez Jacques Lassaigne afirma despre Andreescu: „Printre pictorii români, cu siguranţă nu există personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu şi destin mai plin de înţelesuri ca al său. El, de fapt, a orientat definitiv arta românească".