Vă mai amintiţi de: Grigore Cerchez
0Figură marcantă a curentului neoromânesc în arhitectură, inginerul, profesorul şi arhitectul român Grigore Cerchez a conceput o serie de construcţii emblematice, cea mai cunoscută dintre acestea fiind clădirea Universităţii de Arhitectură din Bucureşti, construită între 1912 şi 1917.
Cerchez s-a născut la 5 octombrie 1850. Pregătirea profesională şi-a dobândit-o la École Centrale des Arts et Manufactures din Paris. Iniţiat de către un alt arhitect de renume - Ion Mincu - la sfârşitul secolului XIX, după obţinerea independenţei României, curentul neoromânesc în arhitectură a vizat redescoperirea specificităţii stilului tradiţional românesc în arhitectura modernă. De factură cultă, dar având drept referinţă forma tradiţională, neoromânismul era şi o expresie a nevoii de cristalizare a unei culturi naţionale cu o identitate puternică.
În anii 1876 - 1879, Grigore Cerchez a ocupat funcţia de inginer-şef al Capitalei. Prima construcţie în stil neoromânesc s-a ridicat însă la Brăila şi a fost filiala Băncii Naţionale a României, construită în 1886. Au urmat clădirea Muzeului Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, construit în anii 1904 - 1908, sediul Teatrului de Comedie de pe Calea Victoriei, actualmente Teatrul Odeon (1911).
Cerchez a participat, de asemenea, la proiectarea palatului Academiei de Studii Economice din Bucureşti, construcţie ridicată în anul 1913. Arhitectul a conceput o aripă a palatului Cotroceni conţinând Marele Salon de Recepţie, reamenajat în anii 1925-1926. O serie de locuinţe ale unor personalităţi de renume au fost de asemenea rezultatul unor comenzi înaintate prolificului exponent al neoromânismului.
Printre acestea se numără Casa Dr. Herescu de pe Bulevardul Dacia (1911-1913), Casa Niculescu-Dorobanţu (construcţie ce nu mai există astăzi pentru că a fost bombardată în anul 1944), Casa Lahovary de pe Strada Orlando, Casa Dissescu de pe Calea Victoriei (1910 - 1912) şi Casa Balotescu din Râmnicu Vâlcea.