Vă mai amintiţi de: Cecilia Cuţescu-Storck

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pictoriţă importantă, cu o activitate artistică intensă în perioada interbelică, Cecilia Cuţescu-Storck s-a remarcat de asemenea, ca o susţinătoare a curentului feminin în arta românească, iniţiind sau sprijinind cercuri precum „Asociaţia femeilor pictore şi sculptore” sau „Cercul artistic feminin”, în jurul cărora s-au format o serie de artiste de referinţă.

Născută la 14 martie 1879 în comuna Câineni din Vâlcea, Cecilia Cuţescu a studiat pictura în Germania, la Damenakademie, din München, şi apoi în Franţa, la École des Beaux-Arts, din Paris, deschizând expoziţii personale încă înainte de absolvire. Anul 1916, cel în care pictoriţa revenea în ţară, a fost unul semnificativ pentru evoluţia sa ulterioară. Împreună cu artistele Olga Greceanu şi Nina Arbore, a fondat „Asociaţia femeilor pictore şi sculptore", devenind una dintre promotoarele artei feminine româneşti şi participând apoi în mod activ la toate expoziţiile şi manifestaţiile organizate de această asociaţie. Tot în acelaşi an, Cecilia Cuţescu-Storck devenea profesoară la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, unde avea să contribuie la formarea mai multor generaţii de tineri artişti până în anul 1947.

Dacă în pictarea portretelor, în special a celor feminine, în tehnica Ceciliei Cuţescu-Storck se poate observa admiraţia pentru Gauguin - în lucrări precum „Orientala", „Tahitiana", „Paparude", artista a creat o serie de picturi murale cu o puternică notă personală care i-au adus renumele. În 1933 realiza fresca intitulată „Istoria negoţului românesc", care se află în aula Academiei de Studii Economice din Bucureşti, şi lucrarea „Agricultura, industria şi comerţul", aflată în holul de onoare al Băncii Marmorosch-Blank. După moartea artistei, în 1969, o mare parte a lucrărilor sale a rămas expusă în Muzeul de Artă Frederick Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck, instituţie întemeiată în 1951 pentru a valorifica creaţia celor doi soţi precum şi operele de sculptură ale întregii familii Storck. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete