Unul dintre protestatarii care au întrerupt proiecţia filmului cu tematică gay de la MŢR cere anularea proiecţiei „Soldaţii. Poveste din Ferentari“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Grigoriu, unul dintre protestatarii care au întrerupt proiecţia filmului de la MŢR                                  FOTO: Facebook/ adrian.grigoriublocat

Adrian Grigoriu, unul dintre protestatarii creştini care au întrerupt proiecţia filmului „120 BPM” de la Muzeul Ţăranului Român, a transmis conducerii acestuia şi a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale un text în care solicită anularea difuzării filmului „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, care urmează să aibă loc joi, de la ora 18.00, dar şi respingerea, pe viitor, a oricăror cereri de difuzare a unor astfel de filme.

Adrian Grigoriu cere nu doar anularea filmului regizat de Ivana Mladenovic, ci şi respingerea pe viitor a oricăror cereri de difuzare „a filmelor şi a altor activităţi care fac publicitate deviaţiilor sexuale (homosexualitate, etc.) în orice formă, explicit sau implicit, precum şi a celor care proferează limbaj vulgar şi comportament antisocial întrucât acestea sunt în constradicţie străine de valorile tradiţionale româneşti care constituie obiectul însăşi al fondării si funcţionării Muzeului Ţăranului Român”. 

Pe lângă această cerere adresată conducerii celor două instituţii, Grigoriu anunţă că va depune în formă fizică şi o plângere penală la Parchet. 

Adrian Grigoriu îşi fundamentează cererea, explicând că „publicitatea explicită sau implicită şi difuzarea de activităţi sexuale conţinute în filmul << Soldaţii. Poveste din Ferentari>>”, se încadrează între interdiciţiile din Codul Penal, la articolul 374 (1) şi (4). 

Totuşi, articolul indicat de Grigoriu, prezent în capitolul Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice, se referă la Pornografia Infantilă. 

Art. 374

Pornografia infantilă

(1) Producerea, deţinerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.

(11) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participării lui în cadrul unui spectacol pornografic, obţinerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol în cadrul căruia participă minori sau exploatarea unui minor în orice alt fel pentru realizarea de spectacole pornografice.

(12) Vizionarea de spectacole pornografice în cadrul cărora participă minori se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

(3) Accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(31) Dacă faptele prevăzute la alin. (1), (11), (12) şi (2) au fost săvârşite în următoarele împrejurări:

a) de către un membru de familie;

b) de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau de o persoană care a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului;

c) fapta a pus în pericol viaţa minorului, limitele speciale ale pedepselor se majorează cu o treime.

(4) Prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor ori o persoană majoră drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum şi orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual.

(41) Prin spectacol pornografic se înţelege expunerea în direct adresată unui public, inclusiv prin tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual.- SURSA: legeaz.net/noul-cod-penal/art-374

Adrian Grigoriu explică faptul că Muzeul Ţăranului Român „este un sanctuar al culturii şi tradiţiilor strămoşeşti ale Poporului Român, profund ancorate indisolubil în creştinismul autentic, dragostea şi respectul suprem pentru firesc”. Pentru a-şi întări afirmaţiile, acesta îl citează pe fondatorul muzeului, Horia Bernea, care a vorbit despre scopul şi vaorile cărora le este dedicat muzeul.

„Printre primele muzee ale ţării a fost «Muzeul de Artă Naţională» al lui Samurcaş, care s-a numit în ultimele decenii «Muzeul de Artă Populară». Eu l-am botezat «Muzeul Ţăranului Român» după ce am primit această grea misiune de a prezenta civilizaţia şi arta rurală... deci am pus în centru omul istoric al satului românesc”, citează Grigoriu dintr-un interviu acordat de Bernea în cadrul emisiunii „Profesioniştii”.

De asemenea, Grigoriu l-a citat şi pe Iorga care spunea că „o  naţiune care nu-şi respectă trecutul şi obiceiurile creştine, un popor care-şi pierde credinţa şi nu cultivă iubirea faţă de moşie şi strămoşii săi este un popor condamnat la pieire”.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat