Un tablou al lui LS Lowry necunoscut mai bine de şapte decenii, licitat la Christie's

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tabloul lui Lowry va fi scos la licitaţie FOTO: The Guardian

Tabloul „The Mill, Pendlebury”, pictat de LS Lowry în 1943 şi necunoscut în lumea artei mai bine de şapte decenii, va fi scos la licitaţie prin casa Christie's din Londra, scrie BBC.

Lucrarea înfăţişează muncitori într-o zi liberă şi copii jucând cricket.

„Nu au fost făcute însemnări cu privire la el, pur şi simplu nu ştiam că există”, a spus expertul britanic Nick Orchard de la Christie's din Londra.

Pictura, pe care Lowry a oferit-o, ar putea fi vândută luna viitoare pentru 700.000 - 1.000.000 de lire sterline. Ea s-a aflat mare parte din timp în Statele Unite, în colecţia cercetătorului medical Leonard D Hamilton, care a murit anul acesta.

Lowry a dat tabloul părinţilor lui Hamilton în urmă cu mai mult de 70 de ani, când familia locuia în Manchester. În anii 1940, pictorul nu era reprezentat de un agent sau de o galerie şi îşi prezenta lucrările mai mult cunoscuţilor, a explicat expertul.

Soţii Hamilton i-au dat tabloul fiului lor, care l-a ţinut în camera în care a locuit când era student la Oxford. Hamilton, care a avut un rol important în descoperirea structurii ADN, s-a mutat mai târziu la New York, luând pictura cu el. În anii 1970, el a început să îşi dezvolte colecţia de artă.

„Nu cred că poate fi numită o pictură unică, dar este una specială”, a mai spus Orchard. „Este o compoziţie foarte frumoasă şi are tot ce ţi-ai dori să aibă un Lowry: fabrici, furnale, oameni agitându-se”.

Anul acesta, „A Cricket Match”, datată de Lowry 1938, a fost vândută pentru 1,2 milioane de lire sterline.

Cele mai scumpe lucrări de LS Lowry vândute la licitaţie sunt „The Football Match” şi „Piccadilly Circus”, ambele pentru 5,6 milioane de lire sterline, în 2011.

Născut în 1887, în Pendlebury (Lancashire), Laurence Stephen Lowry a devenit cunoscut pentru descrierile lui aparent simple ale vieţii clasei muncitoare din zonele industriale din nordul Angliei. El a murit în 1976.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”