Un filosof nonconformist

Andrei Cornea, unul dintre puţinii noştri intelectuali adevăraţi, se amuză scriind peste 50 de istorii alternative cu tâlc. Cu aceste poveşti apocrife, inevitabil inegale, dar inteligente şi pline de umor în impertinenţa lor neostentativă, Andrei Cornea se joacă superior şi de-a literatura, şi de-a filosofia.

Iată mitul lui Narcis întors într-o foarte scurtă povestire intitulată „Adevărul despre Narcis":„Narcis era un tânăr simpatic, nici prea chipeş, nici prea urât. De bună seamă, şi-ar fi dorit să arate ceva mai bine decât îşi închipuia că arată - nu de alta, dar, ca orice băiat, visa să aibă succes la fete. Cum, deocamdată, credea că nu prea are, se simţea singur şi neiubit. Obişnuia, de aceea, când avea răgaz, să-şi cultive melancolia, plimbând-o afară din micul orăşel unde locuia. Odată, pe seară, pe când tocmai ajunsese destul de departe, în mijlocul unei păduri, pe malul unui mic lac singuratic de munte - loc unde puţini drumeţi se încumetau să vină -, se opri brusc, se plecă şi privi de foarte aproape apa limpede care scăpăra în lumina asfinţitului, producând neîncetat mii de irizaţii fosforescente. «O, ce frumuseţe!» exclamă el, cucerit de ce văzu acolo. «Mie îmi spune!», îşi zise apa. Şi, fiindcă, se simţise şi ea de multă vreme singură şi neiubită, îl îmbrăţişă pe Narcis într-o tresărire de entuziasm, trăgân-
du-l la ea, ca să-l aibă pentru totdeauna".

Opus & adevărat

Prins între o „Istorie a nefiinţei în filosofia greacă", aflată în curs de tipărire, şi prima ediţie critică a „Legilor" lui Platon, în curs de elaborare, eruditul Andrei Cornea publică aceste poveşti situate între autenticitatea anecdotelor filosofice culese de Jean-Claude Carrière şi literaritatea prozelor apocrife ale lui Karel Capek: rescrieri sau continuări ale unor fabule celebre („Vulpea şi strugurii", „Greierele şi furnica"), versete şi episoade veterotestamentare (parabola fiului risipitor), basme clasice („Motanul încălţat") şi anecdote (peştişorul de aur), dialoguri între obiecte, animale şi planete, dar, mai ales, între personaje mitice, literare sau biblice (Oedip, Şeherezada, Don Quijote, Peter Schlehmil, Adam şi Eva, Abraham sau Iona), satire de tot felul (în timpul Facerii Dumnezeu primeşte bile albe sau negre), episoade biografice sau epiloguri fictive, istorii paralele, parabole sau distopii. Elementul de noutate şi sursă de mult umor este contextul modern al acestor apocrife în care apar extratereştri, Google, 4X4, televiziunea sau sms-urile. Personajele antice şi fictive sunt puse să-şi reinterpreteze rolurile într-o lume identică cu a noastră, dar ceea ce pare un simplu joc de-a literatura apocrifă ascunde o reinterpretare a tradiţiei, o (su)punere a moralei creştine unui alt context al valorilor (contemporane relative). Cum ne spune naratorul însuşi într-un text intitulat, ironic, „Adevărul istoric": „Odată cu trecerea timpului, anumite detalii s-au estompat şi totul a căpătat un sens opus celui iniţial". Opus, dar nu mai puţin profund şi adevărat!

Un demers tonic

Citind aceste poveşti, îl găsim pe Dumnezeu dezis de lume şi însingurat, muştruluit de Iov şi pus în încurcătură de Abraham; furnica, din cauza încălzirii globale, are cămara goală; rămasă fără poveşti şi ameninţată astfel cu moartea, Şeherezada se inspiră citind... „O mie şi una de nopţi"; după ce muşcă din „fructul cunoaşterii", Eva are o criză de gelozie, iar Adam îi remarcă celulita; Don Quijote evită să-l înfrunte pe uriaşul Briareus, real şi adevărat, pe motiv c-ar fi o iluzie şi că şi-ar strica reputaţia de cavaler; întrebat de răzbunătorul Sfinx, la o conferinţă de presă, dacă e adevărat că se face vinovat de incest şi de paricid, Oedip spune că totul nu este decât o calomnie al cărei autor e „un intelectual, un evreu" pe nume Freud etc.

Cu aceste poveşti apocrife, inevitabil inegale, dar inteligente şi pline de umor în impertinenţa lor neostentativă, Andrei Cornea se joacă superior şi de-a literatura, şi de-a filosofia. Ironia subminează orice urmă moralizatoare şi textele au un coté critic şi o înţelepciune cumva în răspăr. O carte ce vorbeşte, în fond, despre sensurile opuse şi nu mai puţin adevărate, dar, mai ales, despre beneficiile nonconformismului. Venind de la un intelectual de asemenea calibru, demersul este cât se poate de tonic.

Info

Poveşti impertinente şi apocrife de Andrei Cornea
Editura Humanitas, 2009.