Un "Examen" trecut cu bine
0Nu striga, nu tipa, nu se bate cu pumnul in piept, dar Titus Muntean face, din acest debut in lungmetraj, si un film polemic. "Examen" isi afirma, de la bun inceput, apartenenta la o scoala aspra, cea
Nu striga, nu tipa, nu se bate cu pumnul in piept, dar Titus Muntean face, din acest debut in lungmetraj, si un film polemic. "Examen" isi afirma, de la bun inceput, apartenenta la o scoala aspra, cea a respingerii calofiliei confundata, neaparat, cu talentul, a indepartarii de lectiile "de Institut" despre potrivirea luminilor, unghiurilor etc. "Voi si daca filmati un WC public si puneti o lumina buna, ati luat examenul" - ii spune studenta la regie colegului sau operator, amandoi plecati in reconstituirea cazului adus pe ecran: destinul unui tanar condamnat pe nedrept. Titus Muntean semneaza acest prim film destul de tarziu, la 38 de ani, dar este, dupa cate stiu, unul dintre putinii tineri care si-au ales, fara gres, maestrii in preajma carora a ucenicit ca asistent de regie, indeletnicire, din pacate, fara mare cautare. A lucra, pe platou, pe langa cineasti ca Gyula Maar si Peter Gothar, creatori maghiari de seama ai generatiei mai varstnice si, respectiv, mijlocii, nu este putin lucru. Dramele anilor '40-'50, ale deceniului sapte, din Ungaria, se regasesc in multe din filmele celor doi. Fara sa depistez vreo urma de imitatie, de transfer fara noima, trebuie sa spun ca am descoperit, cu placere, in "Examen", o anumita neliniste a omului aruncat intr-un "Timp suspendat", ca intr-o mai veche poveste, din 1982, a lui Peter Gothar. Eroul nostru traieste, si el, intr-un "timp suspendat" intre oroarea atribuirii unui omor si cea a minciunii generalizate. Este un tanar ca oricare altul, nu-l putem banui de nelinisti existentiale. "Nu prea erai usa de biserica" - ii spune studenta care si l-a ales drept protagonist al "filmuletului" ei. "Pai, nu prea... (...). E mai simplu pe romaneste, traiesti clipa". In strategia narativa a "Examenului", filmul pe care il vedem noi, pe ecran, este, in raport cu ceea ce intentioneaza "tanara autoare", realitatea insasi, cea care impune ritmul, nuantele, ezitarile, tensiunea, elipsele, tot acest dispozitiv fiind pus in miscare cu un ochi sigur. Fata crede ca "personajul ei" nu a inteles nimic din ceea ce i s-a intamplat: acuzarea, marturisirea silita, condamnarea, eliberarea, incercarea de razbunare. Noi intelegem, insa, drama unei vieti imposibil de luat, in fapt, de la capat, "lehamitea" omului neputincios, in ultima instanta, in fata atator ticalosii, lasitati, "Nu putem sa tipam toti, la urma urmelor" - i se "destainuie", tarziu, unul dintre anchetatori. Gura pacatosului adevar graieste: nu putem tipa toti. Unii nu pot, altii nu mai vor. Nu neaparat din cauza prezentei sale si in filmul lui Daneliuc, "Ambasadori, cautam patrie", am citit pe chipul lui Marius Stanescu aceasta dureroasa "lehamite".