Trucuri ale falsificatorilor de mobila veche in revista Antichitati Romania
0Pe o piata a publicatiilor in care revistele de arta sunt extrem de rare, aparitia, la inceputul acestui an, a revistei "Antichitati Romania" a fost un adevarat cadou pentru iubitorii artelor
Pe o piata a publicatiilor in care revistele de arta sunt extrem de rare, aparitia, la inceputul acestui an, a revistei "Antichitati Romania" a fost un adevarat cadou pentru iubitorii artelor frumoase. Ajunsa la cel de-al doilea numar, revista aduce, la acelasi pret (97.000 lei), o prezentare grafica superioara si mai multe informatii. De asemenea, interesante sunt si interviurile, printre cei invitati sa vorbeasca despre arta fiind colectionarul Vasile Parizescu si Sanda Tatarascu Negroponte. In acest numar, "Povestea obiectelor" se opreste la vitrina atat de cunoscuta, dar careia putini ii cunosc istoria, iar "Glosarul iubitorului de antichitati" dezvaluie secretele unor termeni specializati. Dintre galeriile si magazinele de antichitati bucurestene a fost aleasa "La Calu' Balan" - o fosta carciuma devenita azi oaza de cultura. "Stiluri, firme, autori" aduce fata in fata potirele de Batiz, produse intr-o manufactura hunedoreana in secolul al XIX-lea, care rivaliza cu renumite centre europene, si sticla de Venetia si in stil venetian. Mai puteti gasi, in "Antichitati Romania", sfaturi practice ("Trucuri ale falsificatorilor de mobila veche"), In memoriam Dana Schobel-Roman, Colectii si destine, precum si recomandarile redactiei in domeniul aparitiilor editoriale. Pentru cititorii care ne-au contactat inca de la aparitia primului numar, mentionam ca "Antichitati Romania" are adresa de email redactia@antichitati-romania.ro si tel. 0788.478.604.