Tom Hanks: "La Hollywood nu este de ajuns sa vrei sa reusesti. Trebuie sa-ti doresti ca altii sa esueze"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corespondenta de la Magda Mihailescu

Protestatarii, contestatarii, cartitorii trebuie sa se grabeasca. Nu mai au decat trei zile la dispozitie si sunt multi la rand. Dupa intermitenti, au iesit in strada cei la care nu se astepta nimeni: lucratorii din personalul marilor hoteluri, "palatelor", cum li se spune - declarand ca "s-au saturat cu firimiturile, vor o prajitura intreaga". Un ziarist mai hatru s-a oferit sa se ocupe el de micul dejun al starurilor: "Va dati seama, sa-i duc cafeaua la pat lui Emmanuelle Beart". Gluma-gluma, dar directorul de la Carlton - acolo unde stau membrii juriului, chiar s-a indeletnicit cu servitul, in semn de protest la protestul salariatilor sai. Tinerii cinefili cer sa aiba acces la proiectiile oficiale. Cineastii nu revendica nimic, dar se contesta intre ei, mai mult sau mai putin amabil. Jean-Luc Godard, prezent in afara competitiei cu "Notre musique", eseu despre societatea contemporana vazuta ca "un iad, un purgatoriu si un paradis", nici macar nu vrea sa aminteasca numele celor pe care nu-i inghite. Se preface ca-i scapa: "Cum ii spune aceluia care face filme cu killeri?" (adica Tarantino)... Viata este un miracol - cum zice un anumit personaj". Ati inteles ca este vorba de Kusturica. Cunoscutul regizor englez de stanga, Ken Loach, i-a reprosat si el presedintelui juriului "inconstienta pasiunii sale pentru spectacolul violentei". Mai mult decat oricand, anul acesta este foarte "sic", aici, la Cannes, sa fii impotriva celor care nu merita, sa dispretuiesti ceea ce este, in fapt, de admirat, sa sochezi laudand un film oarecare. In aceasta atmosfera, intalnirea cu un "nice guy" ca Tom Hanks (definitia ii apartine) a fost odihnitoare. Detinatorul a doua Oscaruri unul dupa altul este atat de "dragut", incat are naivitatea sa creada ca la Cannes totul este o sarbatoare, in timp ce "la Hollywood esti intr-o rivalitate permanenta. La noi nu este de ajuns sa vrei sa reusesti, trebuie sa-ti doresti ca ceilalti sa esueze". Nu mi l-am inchipuit niciodata pe interpretul din "Forrest Gump", "Naufragiatul", "Drumul pierzaniei" atat de plin de umor, cum ni s-a infatisat la conferinta de presa a filmului fratilor Coen "Lady Killer", remake al celebrului titlu din anii '50, cu Alec Guiness. "Comedia americana este plina de personaje stralucitoare, puternice. M-a incantat ideea de a fi altfel, un mincinos de dimineata pana seara, care nu stie sa faca altceva decat sa macine cuvinte. Interpretandu-l pe profesorul de literatura renascentista, m-am razbunat - tarziu, ce-i drept - pe unii dintre profesorii mei, mici tirani, in fata celor vreo 15 elevi carora nu le statea gandul la scoala". A vrut de mult sa lucreze cu Ethan si Joel Coen, ii iubeste atat de tare incat, daca ar pleca pe Luna si ar trebui sa ia pe cineva cu el, l-ar lua pe unul dintre cei doi: "Nu stiu pe care, pentru ca ii confund mereu". S-a nascut cu o natura fericita - ne-a marturisit - "destul de placid pentru a nu fi traumatizat de o copilarie cam haotica si destul de lucid pentru a nu-l ameti succesul". Nu respinge nici banii, nici celebritatea, dar tot ce i s-a intamplat "este un cadou. Da, acesta este cuvantul, un cadou, pentru ca nu am cautat succesul si nu l-am cumparat". Intr-o lume "cand prea exaltata, cand prea cinica", Tom Hanks isi permite sa fie "drept si respectuos cu oamenii", dar cere acelasi lucru si altora. Nu a ocolit intrebarile despre razboiul din Irak". "Ma gandesc la soldatii nostri, ma rog lui Dumnezeu sa aiba grija de ei, sa se intoarca teferi si sper ca America sa invete sa le fie recunoscatoare pentru sacrificiile lor". Atentia la nuante: "sa invete..."

Mai multe pentru tine:
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Valentin Naumescu, convins că „nimeni nu va putea spune că nu există argumente” dacă Trump va primi Nobelul pentru Pace
Alexandre Grimaldi, fiul cel mare al Prințului Albert de Monaco, a impresionat la Monte Carlo alături de Eva Longoria
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar