Thomas Ostermeier deschide festivalul „Interferenţe”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, se deschide mâine seară, cu spectacolul „Un duşman al poporului” de Thomas Ostermeier, unul dintre cei mai importanţi regizori ai lumii în acest moment.

Timp de 12 zile, până pe 7 decembrie, vor fi prezentate 23 de spectacole de pe patru continente, a anunţat, Tompa Gábor, directorul evenimentului şi selecţioner al festivalului, într-o conferinţă de presă, desfăşurată la sediul Uniunii Teatrale din România (UNITER, eveniment la care au mai participat Aura Corbeanu, vicepreşedinte UNITER, Irina Cajal, subsecretar de stat în Ministerul Culturii, şi Adina Ionescu, din partea sponsorilor.

Festivalul Interferenţe se desfăşoară o dată la doi ani, şi, timp de 12 zile, iubitorii de teatru au prilejul să vadă spectacole valoroase din toată lumea.

„Ca de obicei, Festivalul Interferenţe, înfiinţat în 2007 şi ajuns la cea de-a patra ediţie, este un festival pe care încercăm să-l organizăm în jurul unei tematici, este un festival 90% internaţional, ceea ce şi-a propus la început, aşa cum arată şi denumirea şi care nu-şi doreşte să se autodepăşească în cifre, ci îşi propune mai mult să rămână un festival solid, din punct de vedere calitativ”, a declarat Tompa Gábor, directorul festivalului.

Potrivit lui Tompa Gábor, la ediţia de anul acesta va fi abordat „un subiect foarte generos şi foarte complex” – „Mărturiile corpului”, denumire care îi aparţine lui George Banu, consilier pe partea de selecţie a festivalului.

Cea de-a IV-a ediţie a festivalului, care are ca temă „Mărturiile corpului”, reuneşte un număr impresionant de spectacole din Germania, Israel, Franţa, Anglia, Italia, Serbia, România, Mexic, Croaţia, Olanda, Coreea de Sud, Polonia, Ungaria. Timp de 12 zile, spectatorii din Cluj se vor delecta cu reprezentaţii de teatru, dialoguri cu creatorii invitaţi, concerte, expoziţii, lansări de carte, workshop-uri şi multe alte suprize. De asemenea, va fi organizat pentru prima dată la Festivalul Interferenţe seminarul dedicat tinerilor critici de teatru, cu vârsta între 18 şi 35 ani.

La Festivalul Interferenţe vor participa nume mari ale scenei teatrale, câţiva autori venind pentru prima dată în Cluj sau chiar în România. Companiile Schaubühne din Berlin şi Cheek by Jowl din Londra vor participa pentru prima dată la Cluj cu creaţiile regizorilor contemporani Thomas Ostermeier şi Declan Donnellan. Un element de noutate îl reprezintă şi prezenţa artistului de teatru şi performance sud-african William Kentridge, a trupei de dans mexicane Lux Boreal, a artiştilor companiei Teatr ZAR din Wroclaw, a companiei olandezo-americane Transversal Theater Company din Amsterdam şi a companiei italiene a Teatrului Naţional din Rijeka.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri