Textul pe care Nicolae Manolescu n-a vrut să-l publice în „România literară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Uneori, elevii sau studenții încearcă să copieze creator, acoperindu-și urmele. (...) Nu pare să fie vorba de așa ceva în cazul nostru, pentru că paragrafe întregi sunt lăsate ca atare, absolut identice, în succesiunea lor și cu începutul (care atrage de obicei atenția) foarte vizibil", scrie Rodica Zafiu în articolul „Stilistica plagiatului", pe care Nicolae Manolescu a refuzat să-l publice în „România literară". Artic

Rodica Zafiu a făcut parte din Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, până când acesta a fost desfiinţat prin ordinul ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Pop.

Redăm câteva fragmente din articolul Rodicăi Zafiu. Textul integral poate fi citit în revista Dilema veche.

„Cazul de plagiat făcut public în ultima vreme, cu textele puse la dispoziția cititorilor pe site-ul ziarului «Gândul», ne permite să confruntăm sistematic textul-sursă (Dumitru Diaconu, «Curtea penală internațională. Istorie și realitate», All Beck, 1999) cu textul-țintă (Victor Ponta, «Curtea penală internațională», teză de doctorat, 2003) și să evaluăm tehnicile și strategiile preluării masive de fraze și paragrafe.

Trebuie spus de la început că, în cazul dat, o măsură educativă sau reparatorie - obligația de a reface paginile scrise, punând între ghilimele secvențele preluate, cu indicarea exactă a sursei -, ar produce un efect catastrofal: zecile de ghilimele nu ar transforma textul într-o lucrare științifică, ci într-o ciudățenie, într-o succesiune de lungi citate preluate dintr-o singură sursă, întinse pe pagini în șir, cuprinzând mai multe paragrafe identice, juxtapuse fără comentariu, fără evaluare și punere în ramă. Fiind vorba de o cât se poate de evidentă copiere, dovedită irevocabil de cantitatea de text succesiv identic (ba chiar și de preluarea structurării capitolelor), se pune cel mult întrebarea ce anume diferă de la un text la celălalt și cum se pot interpreta minimele deosebiri.

Uneori, elevii sau studenții încearcă să copieze creator, acoperindu-și urmele: segmentarea frazei, reducerea drastică a adjectivelor, înlocuirea prin sinonime sunt procedee care pot transforma un text până la a-l face greu de recunoscut. Nu pare să fie vorba de așa ceva în cazul nostru, pentru că paragrafe întregi sunt lăsate ca atare, absolut identice, în succesiunea lor și cu începutul (care atrage de obicei atenția) foarte vizibil" - Rodica Zafiu, „Stilistica plagiatului".

Citiți în „Dilema veche" textul integral al Rodicăi Zafiu.

Nicolae Manolescu: „Poate să fie şi cenzură. Pe mine nu mă sperie cuvântul!"

Rodica Zafiu, profesor la Universitatea Bucureşti şi titulara rubricii „Păcatele limbii" din „România literară", s-a confruntat, pentru prima oară de când colaborează cu această publicaţie, cu un refuz de a-i fi publicat articolul.

Textul, intitulat „Stilistica plagiatului", analiza celebrul caz al doctoratului lui Victor Ponta. Trimis prin e-mail de Rodica Zafiu, a fost chiar pus în pagină, pentru a apărea în numărul 27, din 6 iulie 2012, al „României literare", dar a fost scos în ultimă instanţă în urma intervenţiei telefonice a directorului revistei, Nicolae Manolescu.

Întrebat de „Adevărul" de ce a decis să nu publice textul Rodicăi Zafiu în „România literară", Nicolae Manolescu ne-a declarat: „Sigur că l-am oprit! L-am scos, pur şi simplu, pentru că nu mi se pare normal să ne amestecăm sau să ne pronunţăm în privinţa unor lucruri care sunt în discuţia sau în analiza unui organism al statului. Deci, asta a fost tot!". „Credeţi că puteţi fi acuzat de cenzură?", a fost o altă întrebare la care Nicolae Manolescu a răspuns râzând: „Dacă o luaţi aşa, poate să fie şi cenzură. Pe mine nu mă sperie cuvântul!", după care a revenit: „Dar nu este cenzură, mi se pare o chestie de bun-simţ".

Citiți aici explicațiile lui Nicolae Manolescu.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie