Testamentul regelui Ferdinand I
0„În urma boalei de care cu vrerea lui Dumnezeu şi prin bunele îngrijiri ale medicilor noştri am scăpat cu bine, socotit-am de a mea datorie să-mi aşez dispoziţiile mele testamentare“ - aşa îşi începea testamentul Regele Ferdinand I.
Luând hotărârile din urmă şi gândindu-mă la sfârşitul vieţii mele, îndreptez către Atotputernicul prinosul recunoştinţei mele că mi-a îngăduit să-mi consacru munca poporului român, a cărui propăşire a fost, fără preget şi fără încetare, scopul vieţii mele. Neuitatul şi înţeleptul meu unchi, Regele Carol I, în lunga şi slăvita sa domnie a întemeiat puternic şi sănătos noul stat al României, dezvoltând minunatele însuşiri de muncă şi de progres ale poporului ei, redeştepând şi organizând în glorioasa ei armată străbunile virtuţi ostăşeşti ale neamului ei. Rezemat pe aceste virtuţi, la rândul meu am putut desăvârşi opera naţională şi am aflat în clipele celor mai hotărâtoare împrejurări credinţa neclintită şi eroismul neţărmurit al oştirii de care mă simt legat din adâncul sufletului.
A vrut astfel pronia cerească să nu lase fără rod domnia mea şi a dat dragostei mele de neam cea mai scumpă şi sfântă răsplată. Ridic până la ultima suflare ruga mea fierbinte ca să binecuvânteze şi în viitor soarta poporului român şi să hărăzească iubitului meu fiu, viitorul rege al României întregite, ajutor ceresc, ca la rândul său să întărească şi să sporească moştenirea naţională, unind tot mai strâns puterile şi însuşirile românilor din toate ţinuturile şi din toate straturile sociale.
Cu inimă de părinte îndemn pe Carol să nu înceteze în orice clipă şi în orice împrejurare de a-şi închina toate puterile neamului şi statului în a căror slujbă îi este hotărât să trăiască. Multe şi grele sunt grijile domnitorului în truda neîncetată în serviciul statului, ele se stăpânesc însă prin simţul datoriei şi al jertfei de sine; iar în faţa greutăţilor, binecuvântarea lui Dumnezeu şi ajutorul sfetnicilor celor buni nu vor lipsi, precum nu mi-au lipsit în vremea domniei mele. Către aceşti sfetnici îmi îndreptez astăzi gândul recunoscător şi mulţumesc bunătăţii divine care mi-a îngăduit să pot preţui, neasemuit ajutor pentru suveran, sfatul celor credincioşi şi destoinici.
Dar mai presus de alţii recunoştinţa mea merge către aceea care mi-a fost tovarăşă nedespărţită şi sprijin prin sfat şi credinţă în toate vremurile şi în toate împrejurările. Dragostea ei de ţară şi inima ei de mumă îi însufleţi puteri noi pentru a-şi urma şi în viitor binefăcătoarea ei solicitudine. Sunt convins că uniţi în iubire frăţească copiii noştri o vor înconjura şi vor păstra legăturile scumpe care au făcut fericirea vieţii noastre, precum nu mă îndoiesc că poporul meu va avea pentru scumpa mea soţie şi după trecerea mea din viaţă aceeaşi dragoste neschimbată.
Rog a se lăsa ca reşedinţă soţiei mele, Regina Maria, Palatul de la Cotroceni; iar Castelul Pelişor de la Sinaia, împreună cu Casa pentru oaspeţi (Cavalierhaus) şi dependinţele ce ţin de Castelul Pelişor (locuinţa personalului, garajurile şi grajdurile) hotărăsc a rămâne în folosinţa soţiei mele cât timp va trăi. Regina Maria va dispune după a sa voinţă de mobilele din Palatul Cotroceni şi din Castelul Pelişor.
Întreţinerea acestor reşedinţe este în sarcina succesorului meu la tron.
Citiţi despre moştenirea lăsată fiului său, Carol, şi restul testamentului pe historia.ro