Teatrul Nottara îşi închide stagiunea cu spectacolul „Noul locatar“, de  Gábor Tompa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stagiunea 2013-2014 a Teatrului Nottara se încheie în acest weekend cu două reprezentaţii, pe 5 şi pe 6 iulie, de la 19.00, ale spectacolului „Noul locatar“, în regia lui  Gábor Tompa, după textul lui Eugène Ionesco, prezentat în avanpremieră.

Rolul principal este interpretat de Francisco Alfonsín, un actor spaniol care a jucat atât pe scene din ţara natală, cât şi în Franţa şi Anglia. Alături de el, îi veţi revedea în această montare pe actorii Teatrului Nottara:  Ada Navrot, Ion Grosu, Gabriel Răuţă. Decorul este semnat de Helmut Stürmer, iar costumele de Corina Grămoşteanu, care a făcut şi asistenţă pentru decor.

„Într-o epocă a globalizării în care toţi circulăm sau ne mutăm în permanenţă dintr-un oraş în altul, în care trecerile de la o limbă la alta se întâmplă atât de repede încât ajungem să nu mai ştim cine suntem, piesa lui Eugène Ionesco, „Noul locatar“, pare să vorbească chiar despre noi. Un locatar într-o locuinţă nouă pentru el, dar mult prea veche pentru Portăreasă, doi hamali şi multe, foarte multe bagaje. Un spectacol despre adaptare şi despre neputinţa de a renunţa la amintirile de lângă şi din noi, în drumul nostru spre marea şi eterna mutare. Şi totuşi, cu ce rămânem în afara amintirilor? E  greu de acceptat ideea, de aici şi comicul...“, se arată în descrierea spectacolului din acest weekend. 

Premiera acestei noi producţii va avea loc în luna septembrie, făcând parte din stagiunea viitoare a Teatrului Nottara.

Scenă din spectacolul „Noul locatar“, de Gabor Tompa, după piesa lui Eugene Ionesco 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră