Teatrul moare şi renaşte în plină vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfârşitul stagiunii aduce astăzi o premieră la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, "Audiţia", de Alexandr Galin, în regia lui Claudiu Goga. Miercuri, teatrul moldovean

Sfârşitul stagiunii aduce astăzi o premieră la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, "Audiţia", de Alexandr Galin, în regia lui Claudiu Goga.

Miercuri, teatrul moldovean prezentase un alt spectacol nou, "With a little help from my friends", de Maria Manolescu, în regia lui Radu Apostol. "Audiţia" este un spectacol pe un text contemporan, ce abordează tema autoexilului, tentaţia muncii în străinătate şi transformările ce decurg din căderea regimului totalitar, toate abordate cu un umor al disperării, foarte rusesc. Autorul, Alexandr Galin, este considerat unul din liderii "noului val" al dramaturgilor ruşi. Opera lui sondează în sfera de interes a individului, după decenii de teatru artificial, politic. Rolurile sunt interpretate de Doina Deleanu, Puşa Darie, Anne Marie Chertic ş.a.

Veştile bune se fabrică şi la Bucureşti. Teatrul Nottara şi Teatrul Act deschid, în luna iulie, stagiunea estivală, urmând ca pe aceste două scene să se joace spectacole pentru bucureştenii care nu pleacă în vacanţă. La Nottara sunt programate, la sala Studio, spectacolele verii "Hangiţa" de Carlo Goldoni (1 iulie), "Profu'" de Jean Pierre Dopagne - un recital cu Răzvan Vasilescu (7 şi 22 iulie), "Uzina de plăceri S.A.", regia Alexandru Berceanu (8 iulie) "After Play", regia Mihai Brătilă (14 iulie), "Kathie şi hipopotamul" de Mario Vargas Llosa (28 iulie). Pe 15 iulie, în acelaşi spaţiu, poate fi văzut concertul de chitară şi nai Yumika Nozaki şi Dragoş Dobre, iar pe 21 iulie, spectacolul de teatru - dans "Dear Diary". Toate spectacolele vor începe la ora 19,30. Teatrul ACT din Calea Victoriei invită publicul la o serie de reprezentaţii cu spectacolul "Capra sau Cine e Sylvia?" de Edward Albee, în regia lui Alexandru Dabija. Distribuţia include nume precum Marcel Iureş, Emilia Dobrin. Vor fi nouă reprezentaţii, în perioada 7 - 22 iulie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete