Teatrul îşi petrece vara în parc

Spectacolul „Şi cu violoncelul ce facem?“ după Matei Vişniec, regizat de Mihai Lungeanu, a deschis la începutul acestei săptămâni seria reprezentaţiilor de la Teatrul de Vară din Herăstrău. Sub sloganul „Teatrul unor nopţi de vară“, proiectul Ludika s-a născut din dorinţa de a promova teatrul în rândul publicului tânăr.

Proiectul este împărţit în două etape, fiecare a câte trei ediţii. Prima etapă a început luni, 25 iulie şi va continua pe 1 şi pe 8 august. Organizatorii vor face o mică pauză, pentru a aştepta studenţii să revină în Bucureşti, şi vor declanşa apoi cea de-a doua etapă, pe 5, 12 şi 19 septembrie, tot în ziua de luni, la ora 19.00, la Teatrul de Vară din parcul bucureştean Herăstrău. Aproape 300 de oameni au venit la primul spectacol desfăşurat în cadrul acestui proiect, „Şi cu violoncelul ce facem?", regizat de Mihai Lungeanu, o comedie absurdă în care se vede puternica influenţă pe care Eugène Ionesco a avut-o asupra lui Matei Vişniec.

Actriţa Paula Grosu, în rolul „Doamnei cu voal“

Teatrul de Vară din Herăstrău face însă câteva concesii pentru a găzdui un public numeros. În primul rând, spaţiul dintre locuri este mai mic decât în mod obişnuit, iar scaunele nu sunt atât de confortabile ca la teatru. De aceea, spectacolele care se joacă aici au o durată redusă. Deşi ora la care sunt programate reprezentaţiile este cea normală pentru un spectacol de teatru (ora 19.00), lumina zilelor de vară estompează potenţialul de miraj al unei producţii obişnuite, pentru că totul e la vedere, iar manipularea spaţiului de joc prin light-design devine imposibilă. Paradoxal, amplificarea prin lavaliere scade impactul replicii vorbite, iar vocile actorilor capătă artificialitate.

O piesă bună

„Şi cu violoncelul ce facem?" este un spectacol fără soluţii impresionante la nivel de construcţie şi care îşi ţine echilibrul prin textul admirabil al lui Matei Vişniec. În Herăstrău, actorii n-au fost ajutaţi de scenografie, deşi ar fi avut nevoie, iar între ei şi public s-a păstrat o răceală distantă. S-a întâmplat asta şi din cauza construcţiei amfiteatrului, şi pentru că spectacolul în sine are o arhitectură improprie pentru o scenă de asemenea dimensiuni. Piesa poate avea impact mai ales în spaţiile mici. Oricum, de urmărit şi în spectacole viitoare acest text-bijuterie al lui Matei Vişniec...

Trei personaje care aşteaptă trenul într-o gară, Omul cu ziarul, Bătrânul cu baston şi Doamna cu voal, îi pun gând rău Omului cu violoncelul. E încă o aşteptare à la Matei Vişniec, în interiorul căreia se întâmplă foarte multe lucruri. Omul cu violoncelul cântă neîntrerupt la instrumentul său, generând o metaforă care pentru ceilalţi este o nucă greu de spart.

Sorin Frâncu şi Mihail Spiridonescu,  în spectacolul „Şi cu violoncelul ce facem?“

Metafora perfecţionării şi a luptei pentru un ideal este o miză mult mai importantă decât confortul celor care n-o înţeleg. Perseverenţa violonistului îi agasează pe cei trei care au în comun idealul de a nu face nimic. Ei îşi verbalizează repede revolta şi, prin diverse proceduri de intimidare, încearcă să-l facă pe violonist să se oprească. Lipsite de orice spirit de iniţiativă, personajele vor să-l distrugă pe cel care le pune în pericol lenea din care fac un titlu de nobleţe, o vocaţie şi o carieră, cum spunea Dostoievski. Ce nu înţeleg, ei trebuie să distrugă. Publicul s-a relaxat la acest prim spectacol din cadrul unui proiect mult mai amplu. Ludika îşi propune, mai departe, să educe pasiunea pentru teatrul contemporan în rândul publicului larg. Spectacolul „Vreau să fiu actriţă", un one woman show cu Anca Sigartău, a fost programat luni, 1 august, la ora 19.00. 

Info

Şi cu violoncelul ce facem? de Matei Vişniec
Regia: Mihai Lungeanu
Cu: Mihail Spiridonescu, Paula Grosu,  Valentin Cotigă şi Sorin Frâncu