Teatru îmbrăcat lejer

„Pijamale” este un spectacol uşor, antrenant, fără mari ambiţii estetice şi care are o singură ţintă: divertismentul. Prea puţin surprinzător, dar cu mare priză la public, spectacolul „Pijamale”, regizat de Emanuel Pârvu la Teatrul Metropolis din Bucureşti, are o mare calitate: este onest în intenţii.

Nu vrea să revoluţioneze sau să inventeze reţete de umor, nu ridică probleme, nu naşte întrebări, darnu dă nici dureri de cap.

Este teatrul prin excelenţă inofensiv, un foc de paie care stă aprins doar cât durează spectacolul. Comedia „Pijamale”, scrisă de Mawby Green şi Ed Feilbert, are la bază o farsă franţuzească de Jean de Letraz şi a avut un mare succes pe Broadway.

Din păcate, în anii `80. De aceea, piesei i se poate imputa umorul oarecum prăfuit. Are rezervele ei de imprevizibil, dar îi lipseşte aluzia la contemporan, vocabularul actualităţii.

Un homosexual convertit

Georges (Adrian Titieni), un bărbat căsătorit cu Yvonne (Monica Davidescu) plănuieşte o aventură extraconjugală cu Babette (Anca Sigartău). Este gata să plece într-o călătorie „de afaceri”, dar este oprit în prag de soţia lui, care îl anunţă că nu mai trebuie să iasă din casă.

A invitat la cină, printr-o telegramă, familia care urma să-i găzduiască soţul. Adică pe Babette Latouche şi Jacques Latouche. Dar Babette nu ştie că Georges nu mai este burlac, iar Georges nu ştie că Babette este măritată cu un infractor căutat de poliţie.

Iar poetul Leonard Joli Joli (Silviu Biriş) nu ştie că nu este homosexual (contrar tuturor aparenţelor). Inserţia lui în peisaj complică cel mai mult lucrurile, iar Silviu Biriş se achită strălucit de misiunea lui de destabilizator.

El este elementul uman care dă greutate umorului, cu intervenţiile lui frivole, cu observaţiile lui stângace şi privirile efeminate. „În niciun caz nu dorm în acelaşi pat cu o femeie de sex opus” (...) Visam cu ochii deschişi la marinari.

La marinari care se întorc de pe mare în slip”. Şi el este unul dintre cei care vor avea parte de o surpriză revelatoare, în finalul piesei.

Leonard îi ştie secretul lui Georges, dar îl păstrează. Are un interes. La fel ca toate personajele, de altfel. Şi Babette demască impostura lui Georges („Eşti căsătorit?” Pauză. „Da sau nu?”. „Puţin”), dar ideea de aventură i se pare mult prea apetisantă ca să renunţe la ea.

Fiecare ştie secretul cuiva, dar se simte în siguranţă să nu-l divulge, până la momentul potrivit. Povestea se complică până la un nivel suportabil. Iar avalanşa de farse, gaguri, confuzii şi infidelităţi ratate, se potoleşte într-o armonie fără cusur.

Actorii nu joacă, ci se joacă relaxat cu rolurile lor. Silviu Biriş şi Anca Sigartău se distanţează de micul pluton, cu două interpretări care smulg hohote de râs din piepturile spectatorilor, dar care îi amuză chiar şi pe ei înşişi, ceea ce nu poate fi decât bine (Anca Sigartău e la înălţime când vine vorba de scene pasionale).

Regia lui Emanuel Pârvu urmează dinamica textului, apelând la artificii care îşi fac efectul – fineţea se vede în accentul pe anumite replici zglobii şi momentele de suspans controlat. „Pijamale” este un spectacol agreabil, prea puţin memorabil, deloc elitist sau pretenţios, ca o vacanţă care a venit mai devreme şi în care îţi ocupi timpul cu „nimic”.