Tabloul „Bună dimineaţa“ de Nicolae Tonitza, estimat între 120.000 şi 160.000 de euro, la Artmark

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tabloul „Bună dimineaţa“, semnat de Nicolae Tonitza (1886-1940) şi clasat în Tezaurul Patrimoniul Naţional, cu o valoare estimată între 120.000 şi 160.000 de euro, va fi scos la vânzare pe 17 decembrie, la Licitaţia de Iarnă a casei Artmark.

În cadrul licitaţiei de pe 17 decembrie, va fi scoasă la vânzare şi „Lebăda albă“, o operă de Tonitza inclusă în Fondul patrimoniului naţional, cu o valoare estimată între 60.000 şi 90.000 de euro. 

Potrivit Mediafax, tabloul „Bună dimineaţa!“ provine din colecţia doctorului Iosif Dona, care a fost unul  dintre cei mai înfocaţi colecţionari de lucrări ce poartă semnătura artistului Nicolae Tonitza. Opera „Bună dimineaţa!“ a fost realizată către sfârşitul anilor 1920, perioadă în care nudurile pictorului se vindeau deja la sume considerabile.

A doua lucrare de Tonitza din licitaţie, „Lebăda albă“, portretul unei copile pure, provine la rândul ei dintr-o colecţie importantă - retrocedată de Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti în 2007 -, cea a diplomatului interbelic Vasile Stoica.

De asemenea, va fi scos la vânzare tabloul „Natură statică cu liliac şi pipă“ de Theodor Pallady, estimat între 40.000 şi 55.000 de euro, care a făcut parte din colecţia fiicei soţiei lui Pallady, Marie Jeanne Diamandy şi a soţului său, Nicolae Bastaki. Lucrarea în ulei s-a aflat în expoziţia personală a artistului, de la Ateneul Român din primăvara anului 1933, un eveniment celebru, care i-a atras pe cei mai faimoşi colecţionari ai epocii: George Oprescu, Krikor Zambaccian, Henri Trembiski, Nicolae Ghika-Budeşti, Marina Ştirbei şi Emil Ottulescu. Prezent în licitaţie este şi Gheorghe Petraşcu, cu tablourile „Flori de Câmp“, estimat între 20.000 şi 30.000 euro, şi „Garoafe“, din colecţia actorului Dinu Ianculescu, cu o valoare cuprinsă între 12.000 şi 18.000 de euro.

   „Natură statică cu liliac şi pipă“ deTheodor Pallady.  Foto: artmark.ro

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice