Suleyman Magnificul a fost cu adevărat un cuceritor sau un sultan de rând?

Soliman I (în turcă: Süleyman) a fost al zecelea sultan al Imperiului otoman şi a domnit între anii 1520-1566. Cu 46 de ani de domnie, este unul dintre suveranii care au ocupat tronul pentru o perioadă lungă de timp. În Orient acesta este cunoscut sub numele de Soliman Magnificul, dar şi ca Legislatoraul (în turcă: Kanuni), datorită implicării sale în finalizarea sistemului de legi al Imperiului Otoman.

Sultanul Soliman a fost cel mai puternic şi cel mai cunoscut conducător din Europa secolului al XVI-lea, făcând din Imperiul Otoman o putere de primă mână în balanţa puterii de pe continent. Vom lăsa lucrările sale reformatoare şi ne vom opri mai cu seamă asupra campaniilor sale care i-au adus şi supranumele de Alexandru Macedon al timpului său. De altfel un mare simpatizant al marelui cuceritor, Soliman Magnificul a ajuns pe tron când era încă destul de tânăr, la 25  de ani. Trimisul veneţian Bartolomeo Contarini îl descria astfel: „El are douăzeci şi cinci ani este înalt, dar sarmos, şi are un ten delicat. Gâtul lui este un pic prea lung, faţa lui este subţire, iar nasul lui e acvilin. Are mustaţă şi o barbă mică. Cu toate acestea, el are o înfăţişare plăcută, deşi are o piele palidă. El va fi un Domn (regent) înţelept, iubitor de studiu, şi de oameni.”

De la începutul domniei sale Suleyman Manificul întăreşte toate poziţiile pe care tatăl său, Selim I, un alt mare cuceritor al Imperiului Otoman, le ocupase atât în Europa cât şi în Orientul Mijlociu. Primele măsuri au fost cele luate împotriva guvernatorului Damascului, care se răsculase.

Prima parte a domniei îl aşează în rândul marilor generali, a doua însă... mai mult în cea a diplomaţilor

Apoi în 1521, Soliman a reuşit o victorie pe care nici chiar marele Mahomed al II-lea, Cuceritorul Constantinopolelui, nu o reuşise. El asediază cu succes Belgradul. Ştirea a căzut ca un trăsnet peste statele creştine, pentru că otomanii obţineau astfel drum deschis către Regatul Apostolic Maghiar şi către Austria. În anul următor, 1522, o nouă piesă redutabilă din angrenajul lumii creştine cădea - Insula Rhodos, care era controlată de cavalerii Ioaniţi. Aceştia din urmă capitulează după un asediu brutal, Suleyman lăsându-i să se refugieze în insula Malta.

Citeşte continuare pe historia.ro