Subscripţie la „Cuminţenia Pământului“: donaţiile vor fi deduse din impozit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul a adoptat, miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă prin care este reglementată procedura de subscripţie publică pentru achiziţionarea sculpturii „Cuminţenia Pământului“, donaţiile urmând să fie deduse din impozitul datorat de către persoanele care vor contribui.

Ordonanţa de Urgenţă reglementează condiţiile în care se va derula procesul de donaţie pentru cumpărarea sculpturii lui Constantin Brâncuşi, ”Cuminţenia Pământului”. ”Creem condiţiile în care procesul de subscripţie publică poate avea loc şi s-au definit câteva elemente importante pentru ca la jumătatea lunii aprilie să poată începe acestă campanie. Prin această donaţie se pot deschide conturile de donaţie în gestiunea Ministerului Culturii”, a precizat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Suciu a afirmat că donaţiile vor putea fi primite atât de la persoane fizice, cât şi de la persoanele juridice. Prin derogare de la Codul Fiscal, donaţiile vor putea fi deduse din impozitele datorate statului de către eventualii donatori.

”S-au făcut o serie de derogări la Codul Fiscal prin care contribuabilii pot să-şi deducă aceste donaţii pe care le fac pe baza acestei Ordonanţe din impozitul pe profit, atât persoanele juridice cât şi persoanele fizice, contribuabili care îşi stabilesc venitul în sistem real”, a arătat Suciu, precizând că aceste derogări au scopul de a încuraja procesul de donaţie şi de a ajunge la suma pe care statul român s-a angajat să o plătească moştenitorilor sculpturii.

În cazul în care donaţiile nu vor acoperi suma de 6 milioane de euro, acestea vor fi returnate cetăţenilor care au participat la subscripţia publică.

”Dacă procesul de subscripţie nu va fi unul de succes, vom da banii înapoi conform tuturor donaţiilor primite”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Totodată, Guvernul vrea să ceară ajutorul agenţiilor de publicitate pentru a ajuta gratuit la realizarea  unei campanii de promovare a acestei subscripţii publice.

Proprietarii sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu, au acceptat termenul de 31 octombrie pentru a primi suma de 11 milioane de euro pe care statul român a decis să o plătească pentru lucrarea lui Constantin Brâncuşi, a declarat miercuri, pentru agenţia de presă News.ro, avocatul Bogdan Grabowski.

”Am fost de acord cu data de 31 octombrie şi nu este necesară semnarea unui precontract. Este vorba despre o înţelegere. Avem oferta din partea statului, iar noi am transmis două adrese - una prin care menţionam că suntem de acord cu suma şi alta, cu termenul. Rămâne de văzut dacă se vor strânge banii”, a declarat Bogdan Grabowski pentru News.ro.

Suma de 11 milioane de euro va fi virată integral, potrivit avocatului. ”Cred că va fi nevoie şi de o rectificare bugetară, pentru că spuneau că nu au nici cele 5 milioane de euro”, a mai spus Grabowski.

Comisia de negocieri, condusă de ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, s-a întâlnit, în cursul săptămânii trecute, de două ori cu proprietarii sculpturii şi reprezentantul acestora.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunţat, pe 16 martie, pe contul său de Facebook, că proprietarii operei lui Brâncuşi au acceptat oferta de 11 milioane de euro, din care Guvernul României va plăti 5 milioane de euro, restul, prin subscripţie publică naţională.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple