Stradivarius şi Guarneri, duelul viorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru vor susţine o suită de concerte în marile oraşe ale ţării, cântând la cele două instrumente celebre.

Vechea rivalitate a lutierilor din Cremona - Stradivarius şi Guarneri - renaşte într-un turneu de recitaluri pe care Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru le vor susţine în toată ţara, începând de astăzi şi până pe 6 octombrie şi numit „Duelul viorilor: Stradivarius versus Guarneri". Lor li se alătură pianistul Horia Mihail.

„Mi-am dorit să pot cânta pe această Guarneri"

„Catedrala" este chiar vioara Guarneri pe care a cântat George Enescu, iar Gabriel Croitoru are avantajul emoţional al poveştii care înconjoară instrumentul: „Am  simţit un sentiment aparte când am pus mâna prima oară pe vioara aceasta. S-a întâmplat în Muzeul Enescu. M-au chemat, au închis poarta muzeului, au încuiat tot şi toată lumea a venit să asculte vioara. Eram înconjurat de obiectele care i-au aparţinut lui Enescu. Erau ochelarii pe pian, era tocul, era vioara. Am atins vioara pur şi simplu cu arcuşul. Am închis cutia mea cu vioara veche, lustruită, şi mi-am dorit să pot cânta întotdeauna pe această Guarneri a lui Enescu". Gabriel Croitoru ştie că îl va înfrunta pe Liviu Prunaru, dar se bazează tocmai pe calităţile viorii pe care le cunoaşte foarte bine.

Click pe foto pentru a vedea povestea celor două viori



Înainte de a ajunge la Stradivarius „Pachoud", Liviu Prunaru a cântat ani de-a  rând pe o vioară „adversă". „În final este vorba despre afinitatea care se creează între instrument şi interpret. Fiecare poate avea anumite doleanţe faţă de un sunet: unii vor profunzime, alţii strălucire intensă", apreciază violonistul. „Faptul că am cântat pe o Guarneri înainte mă ajută acum, pentru că pot «fura» elemente din sonoritatea ei. În plus, experienţa de concertmaestru al Orchestrei Concertgebouw din Amsterdam mi-a dezvoltat înţelegerea felului în care mă pot inspira din alte sonorităţi instrumentale, îmbogăţindu-mi astfel charisma interpretării".

Cui i-e frică de muzica clasică

Nici unuia şi nici celuilalt nu le plac modernele viori electrice şi le consideră o curiozitate de moment. „Valorile sigure" sunt tot viorile lutierilor din secolul al XVII-lea. Faptul că această tehnologie se bucură de o mare popularitate nu-i deranjează, ba chiar cred că, prin repertoriul ales pentru cele şase recitaluri în duel, vor câştiga publicul de partea sunetului viorilor acustice.

Horia Mihail - recent întors din turneul „Pianul călător", spune că, dăunător dragostei faţă de muzica clasică, este sentimentul fricii instaurat în şcolile româneşti: „Orele de muzică predate în şcolile care nu sunt de specialitate îndepărtează definitiv oamenii de fenomenul muzical. Americanii au un sistem foarte interesant şi foarte bun. Ei fac ore de apreciere a muzicii şi acolo se duc muzicieni profesionişti care, prin intermediul stilurilor pop, rock sau ­jazz, încearcă să insufle pasiunea către muzica clasică." O altă caracteristică a acestui proiect, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Accendo şi cofinanţat de AFCN, este ideea creării unui mediu propice invitării în România a unui număr mai mare de muzicieni care activează peste hotare, pentru a împărtăşi din cunoştinţele, experienţa şi măiestria lor. Scopul este acela al dezvoltării armonioase a generaţiei tinere a societăţii româneşti.

Cei trei muzicieni au emoţii înainte de turneu. Sunt curioşi cum va reacţiona publicul în faţa acestui nou concept. Totul este aranjat şi ei se aşteaptă să vină cât mai mulţi „neiubitori" de muzică clasică, pentru a-i convinge definitiv de intensitatea emoţională pe care o poţi simţi în urma unui astfel de recital şi pentru a-i transforma în spectatori fideli. Pentru cei care sunt curioşi să-i urmărească, dar care nu pot fi prezenţi în sălile de concert, traseul lor va putea fi descoperit pe www.duelulviorilor.ro.

"Stradivariusul are un sunet sclipitor, pe care eu îl asemui cu o lamă laser care trece prin tot."
Liviu Prunaru
violonist

"Vioara Guarneri a fost necântată o perioadă destul de lungă, cam 50 de ani..."
Gabriel Croitoru
violonist

Programul turneului

- Astăzi, ora 19.00, Târgu- Mureş, Palatul Culturii
- Miercuri, 28 septembrie, ora 19.00, Braşov, Cercul Militar
- Vineri, 30 septembrie, ora 19.00, Bucureşti, Sala Radio
- Luni, 3 octombrie, ora 19.00, Casa de cultură a studenţilor, Cluj-Napoca
- Marţi, 4 octombrie, ora 19.00, Timişoara, Sala Capitol
- Joi,
6 octombrie, ora 19.00, Craiova, Sala Filarmonicii

Publicul este invitat ca martor al acestui duel şi tot el va fi cel care, la final, va stabili verdictul asupra unei dileme de secole: cine a fost cel mai mare lutier al lumii?

Mai multe pentru tine:
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice