Spectacolul „Orfani“, reprezentații dedicate adolescenților și dezbateri cu echipa artistică

0
Publicat:

Spectacolul ORFANI, după textul omonim al dramaturgului Dennis Kelly, în regia Laurei Ducu, a avut premiera la începutul acestei luni, în cadrul programului „Spectacole independente în premieră” desfășurat de Teatrelli și a avut deja și o reprezentație în afara capitalei, pe 15 octombrie, pe scena Teatrului Național „Toma Caragiu” din Ploiești, unde a fost întâmpinat de o sală plină și minute neîntrerupte de aplauze la final. Pe 20 și 21 octombrie revine în București, în spațiul cultural al ARTHUBx, recent redeschis.

Robert Oprea și Iulia Neacșu. FOTO: Lavinia Cioacă

„O transcriere proaspătă și autohtonă”, „acțiune ca un rollercoaster” sau „100 de minute intense, bine dozate și care te pun pe gânduri” sunt câteva din cuvintele cu care primele critici au întâmpinat spectacolul, o producție a Asociației Urbandada, co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național.

Următoarele reprezentații vor fi organizate în spațiul cultural alternativ al ARTHUBx din București și vor include și o serie de activități dedicate liceenilor. Astfel, duminică, 20 octombrie, de la ora 19:00, adolescenții cu vârste între 14 - 18 ani sunt așteptați la reprezentația dedicată lor. Intrarea este liberă, iar la final echipa proiectului îi încurajează să rămână la o dezbatere despre familie, exprimarea și gestionarea emoțiilor intense, rasism și violență. Actorii și regizorul vor răspunde tuturor întrebărilor și vor oferi perspectiva lor despre procesul de lucru pe care l-au avut în realizarea spectacolului și felul în care manifestările cultural-artistice pot contribui la adresarea problemelor de actualitate cu care noua generație se confruntă. Adolescenții care vor să participe la reprezentație se pot înscrie gratuit, online, prin completarea acestui formular: https://bit.ly/ORFANI20oct

În aceeași zi, de la ora 11:00, tot la ARTHUBx, 16 tineri care fac parte din Comunitățile nr. 1 și nr. 2 ale organizației S.O.S. Satele Copiilor, vor participa la un workshop care vizează exprimarea și gestionarea corectă a emoțiilor intense și înțelegerea felului în care arta poate ajuta ca formă de terapie. Trainerul care-i va ghida pe adolescenți în cadrul atelierului de 3 ore este actrița Patricia Ionescu, o prezență constantă în peisajul teatrului independent din București, cu o experiență de peste 10 ani în coordonarea de ateliere de actorie. „Teatrul este recunoscut ca formă de terapie, iar exercițiile de improvizație pot dezvolta și spori creativitatea, pot ajuta la gestionarea emoțiilor și cunoașterea de sine. În atelierul de duminică ne propunem să îi familiarizăm pe adolescenți cu această formă de artă, care le poate deschide apetitul pentru teatru, dar, mai ales, să îi îndrepte către un drum al dezvoltării personale, al vindecării, al descoperirii. Toate exercițiile de improvizație alese sunt interactive, distractive, iar scopul este atins prin joc și joacă, într-un cadru relaxat.”, a spus Patricia.

Luni, 21 octombrie, de la ora 19:00, ARTHUBx își deschide ușile pentru o reprezentație a spectacolului dedicată publicului larg și comunității centrului cultural. Biletele se pot cumpăra online, de pe platforma Eventbook: https://bit.ly/ORFANI21oct

Centrul cultural și comunitar ARTHUBx a fost recent redeschis într-o nouă locație, pe strada Theodor Speranția 73 din sectorul 3, cu un format îmbogățit al activității sale de până acum. Programul centrului cultural este structurat în jurul nevoilor sectorului cultural independent, oferind spații de producție sau expunere pentru spectacole, concerte, expoziții sau evenimente-hibrid, conferințe, seminarii, workshop-uri după cum și o cafenea cu bar. Spectacolul ORFANI face parte din seria de producții de teatru cărora ARTHUBx li s-a alăturat în această toamnă în calitate de spațiu-partener datorită implicațiilor sociale și artistice ale proiectului și pentru importanța discuției pe care acest spectacol o propune în spațiul public. Ne-am bucurat să le fim gazde și în perioada repetițiilor și sperăm să vedem cât mai mulți tineri la spectacolele și dezbaterile din 20 și 21 octombrie.”, a spus Nona Șerbănescu, artistă și co-manager ARTHUBx.

Spectacolul ORFANI este un thriller psihologic ce reflectă realitățile autohtone și explorează într-un mod cât mai actual și transparent teme precum legăturile familiale, rasismul, abandonul și solidaritatea în fața adversităților. Din distribuția sa fac parte Iulia Alexandra Neacșu, Robert Oprea și Șerban Ghilvaci, scenografia este opera MStudio (Marius A. Stănică și asistent Iness Roșca), lightdesign-ul a fost conceput de Nicoleta Ivan, muzica originală poartă amprenta Andreei Verde, iar Rareș Hanțiu semnează producția. Managerul de proiect este Oana Furdea, co-fondatoarea Asociației Urbandada.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie