Societatea viciată a lui Thackeray

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volumul al doilea al operei „Bâlciul deşertăciunilor“ va fi distribuit împreună cu „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. William Makepeace Thackeray şi-a publicat prima oară romanul „Bâlciul deşertăciunilor“ în anii 1847-1848.

A doua parte a cărţii lui William Makepeace ­Thackeray (1811 -1863) continuă să povestească vieţile personajelor principale, după terminarea războaielor napoleoniene.

Portretele unor eroi cu defecte

Becky Sharp, o femeie inteligentă, care vorbeşte fluent franceză şi engleză, cântă la pian şi are înclinaţii actoriceşti, îşi creează în cele din urmă o situaţie acceptabilă din punct de vedere material. Experienţa călătoriilor la Paris şi la Londra o ajută în deschiderea unor noi orizonturi, însă tot acest vis va fi spulberat cât de curând. Becky este eroina amorală şi dispusă să facă orice pentru a ocupa o poziţie socială privilegiată. Minte cu lejeritate şi abilitate şi îi joacă pe degete pe cei din jurul său. 

Opusul ei este Amelia Sedley: afectuoasă, ştearsă, pasivă şi devotată familiei. Îşi pierde soţul în bătălia de la Waterloo. Obsedată de amintirea lui George Osborne, ignoră avansurile lui William Dobbin, care o curtează de ani buni. Într-un final, ajunge să se căsătorească cu Dobbin, prietenul cel mai bun al lui George.

Rawdon, cel mai tânăr fiu al familiei Crawley, ofiţer frivol, era preferatul mătuşii sale bogate până să se însoare cu oportunista Becky Sharp. Talentele lui Rawdon se rezumă la jocurile de noroc şi la dueluri. Un alt personaj al cărţii este Jos Sedley, fratele mai mare al Ameliei, care a făcut avere colectând taxe în India. Acesta e atras de Becky Sharp, însă împrejurările îl împiedică să îi spună acest lucru.

O comoară literară

William Makepeace Thack­eray se foloseşte de slăbiciunile oamenilor pentru a realiza o critică a societăţii britanice de la începutul secolului al XIX-lea, pe care o acuză de ipocrizie şi oportunism. Unele personaje au fost inspirate de apropiaţi ai lui Thackeray. De exemplu, Becky Sharp este modelată după bunica autorului, Harriet Becher, care şi-a părăsit familia pentru un căpitan, iar la scurt timp după moartea acestuia s-a recăsătorit, tot cu un ofiţer, trăind în ultima parte a vieţii la Paris.

Ilustraţie din cel de-al doilea volum al romanului „Bâlciul deşertăciunilor“

Asemenea multor romane ale epocii, „Bâlciul deşertăciunilor" a fost publicat sub formă de serial, Thackeray semnându-se pentru prima oară cu numele său adevărat. Înainte ca ultima parte a romanului să fie publicată, critica vremii a spus despre carte că este o „comoară literară". Pe lângă laude, criticii şi-au exprimat dezamăgirea că autorul a portretizat „atât de întunecat" latura umană. Thackeray le-a explicat acestora că oamenii pe care i-a cunoscut el au dovedit o „nebunie şi un egoism abominabile", iar intenţia lui a fost una educativă.

Opera lui Thackeray

Romancierul englez William Makepeace Thackeray s-a născut la 1 septembrie 1781, în Calcutta, India. În afară de romanul său celebru, „Bâlciul deşertăciunilor", a mai scris „Timbuctoo" (1829), „Catherine" (1839 - 1840), „Norocul lui Barry Lyndon" (1844). În ultima parte a vieţii a publicat „Pendennis" şi „Povestea lui Henry Esmond".

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”