Silviu Purcărete şi Adrian Enescu, printre laureaţii premiilor Academiei Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul de teatru şi operă Silviu Purcărete şi muzicianul şi compozitorul Adrian Enescu se numără printre laureaţii premiilor Academiei Române pentru anul 2012, care au fost decernate vineri, în şedinţa solemnă a Adunării Generale a Academiei Române.

Premiile Academiei Române sunt acordate oamenilor de ştiinţă şi litere, artiştilor români, din ţară şi din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti.

Astfel, la categoria "Filologie şi literatură" au fost acordate mai multe premii, Simona Sora fiind laureata trofeului "Ion Creangă", pentru volumul "Hotel universal".

La categoria "Filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie" au fost acordate, printre altele, premiile "Constantin Rădulescu-Motru", pentru "Arhitectura luminii. Iniţiere în semiotica formelor sacre" -

Aritia D. Poenaru, şi "Mircea Florian", pentru "Cultura recunoaşterii şi securitatea umană" - Anton Carpinschi.

Totodată, au fost acordate premii şi la categoria "Arte, arhitectură, audiovizual. Astfel, Adrian Enescu a primit premiul "George Enescu" - în domeniul creaţiei muzicale, pentru "Breakfast. Music for solo viola", iar Silviu Purcărete a luat premiul "Aristizza Romanescu" - în domeniul artelor spectacolului, pentru "Conu Leonida faţă cu reacţiunea", de I. L. Caragiale.

"Un premiu din partea Academiei Române este deosebit de onorant. Premiul pe care mi-l oferiţi astăzi mă onorează. Un premiu care poartă numele unei fermecătoare stele a scenei româneşti nu poate decât să bucure şi să emoţioneze. Sunt bucuros şi emoţionat. Vă mulţumesc. Daţi-mi voie să adresez felicitări calde tuturor ce se bucură astăzi de un premiu din partea dumneavoastră şi, odată cu mulţumirile mele, să urez înalte reuşite Academiei Române", a fost declaraţia lui Silviu Purcărete, transmisă din Germania.

De asemenea, au fost acordate premii speciale pentru anul 2014. Astfel, premiul special acordat de Preşedinţia României "Meritul Cultural în grad de Ofiţer" a fost acordat Institutului de istoria artei "George Oprescu". Diploma Meritul Academic a revenit Institutului de Geografie al Academiei Române - Bucureşti, Institutului de Chimie Macromoleculară "Petru Poni" al Academiei Române - Iaşi cu prilejul sărbătoririi a 65 de ani de la înfiinţare, Centrului de Chimie Organică "Costin D. Neniţescu" al Academiei Române - Bucureşti, cu prilejul sărbătoririi a 65 de ani de la înfiinţare, profesorului Vasile Sebastian Dâncu, directorul Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, şi Marinei Ileana Sabados, secretar ştiinţific la Institutul de Istoria Artei "George Oprescu".

Din totalul celor 75 de premii propuse, pentru anul 2012 au fost atribuite 62, pentru 14 domenii. Fiecare premiu poartă numele unei personalităţi ilustre din domeniul creaţiei ştiinţifice, literare şi artistice româneşti.

Lista integrală a premiilor Academiei Române pentru anul 2012 va fi afişată pe site-ul oficial, la adresa academiaromana.ro.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple