Silviu Purcărete este iubit la Bogota

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul „Aşteptându-l pe Godot" în regia lui Silviu Purcărete, de la Teatrul Naţional din Sibiu, este cel mai bine vândut spectacol al Festivalului Iberoamerican de Teatru de la Bogota unde România este invitata de onoare a celei de-a XIII-a ediţii

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului de la Bogota se va desfăşura între â 23 martie şi 8 aprilie şi reuneşte în sălile de spectacol, şi în cadrul celor de stradă peste 2000 de artişti din 30 de țări de pe 5 continente.

„Ediția din acest an are un invitat special. Această ţară reprezintă una dintre cele mai valoroase culturi teatrale din toată Europa Centrală: România, scena unei şcoli artistice de importanţă internațională." se arată într-un comunicat trimis de Andres Chaur, coordonator mass - media pentru Festivalul de la Bogota.

Deşi iniţial au fost programate cinci reprezentații pentru spectacolul „Așteptândul pe Godot", organizatorii au prelungit turneul actorilor sibieni cu încă două reprezentaţii având în vedere entuziasmul publicului la întoarcerea lui Silviu Purcărete în Columbia. Regizorul român a mai fost prezent în cadrul festivalului în anul 2006 când a prezentat cu succes spectacolul „Cumnata lui Pantagruel". Spectacolul din acest an va fi prezentat în fiecare zi în perioada 29 martie - 2 aprilie pe scena Teatrului Naţional din Bogota.

Programul special dedicat spațiului românesc cuprinde de asemenea șase reprezentații pentru spectacolul „Electra" în regia lui Mihai Măniuțiu, tot o producţie a Teatrului Naţional din Sibiu.

Cel de-al treilea spectacol românesc prezentat în cadrul Festivalului de la Bogota este o producție a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj Napoca, în regia lui Tompa Gábor, și anume „Leonce și Lena".

Programul dedicat ţării noastre include, de asemenea, două conferințe susținute de George Banu pe tema teatrului românesc, și respectiv „Du rideau à l'homme de dos / De la Cortină la Spatele Omului".

Seria evenimentelor continuă cu un concert al Grupului IZA din Maramureș, un masterclass susţinut de Mihai Măniuțiu pe tema realizării spectacolelor nonverbale, un atelier de lucru cu actori susţinut de Gábor Tompa, precum și o dezbatere pe tema „Teatrul şi Societatea în România" cu trei directori de teatre: Constantin Chiriac, Gábor Tomp şi Mihai Măniuţiu. De asemenea, va avea loc o proiecţie a spectacolului „Faust", însoţită de o expoziţie foto a Mihaelei Marin şi o prezentare făcută de criticul George Banu.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice