Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit în prima zi a noului an

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare este sărbătorit în prima zi a noului an de Biserica Ortodoxă Română şi de credincioşi.

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare s-a nãscut în anul 330 d.Hr. în Cezareea Capadociei într-o familie nobilã care a dat Bisericii slujitori şi cãrturari renumiţi, câţiva dintre ei fiind trecuţi în rândurile sfinţilor, scrie Agerpres.

Bunicul sãu a fost martir pentru Hristos în timpul împãratului roman Diocleţian, sora sa cea mare a fost cea care i-a îndemnat pe fraţi pe calea slujirii Mântuitorului, iar fratele cel mai mic a fost episcop al Sevastiei.

Studiile le face la Constantinopol şi la Atena, unde leagã o strânsã prietenie cu Sfântul Grigorie de Nazianz, dupã care se întoarce în Cezareea, unde predã pentru o scurtã vreme Retorica. La îndemnurile surorii sale, a fost botezat în credinţa creştinã, împarte partea sa de avere celor sãraci, dupã care se retrage în anul 358 la o mânãstire din Pont, unde duce o viaţã de ascezã şi rugãciune.

Dupã o cãlãtorie la marile mânãstiri şi schituri din Egipt, s-a întors în Pont şi redacteazã prima sa scriere privitoare la viaţa de obşte din mânãstire, numitã “Regulile vieţii monahale”.

În 364 a fost chemat în Cezareea de episcopul Eusebiu şi a fost hirotonit preot, aducându-şi o contribuþie importantã în lupta împotriva ereticilor arieni. Pastoraţia pe care o începe de acum înainte a fost dedicatã îndeosebi celor nevoiaşi, organizând renumitele azile, spitale şi case de reeducare a celor decãzuţi moral, toate grupate sub denumirea de “Vasiliade”.

Deosebit de energice au fost şi misiunile sale pe tãrâm spiritual, ca preot şi apoi ca episcop al Cezareei Capadociei, remarcându-se în acţiuni de combatere a unor eretici şi de reconciliere a Bisericilor în timpul unor schisme.

Sfântul Vasile cel Mare a murit în anul 379, la numai 49 de ani, ca un adevãrat stâlp al Bisericii din vremea sa, un punct de referinţã în istoria creştinismului universal.

Scrierile sale conţin lucrãri de dogmaticã profundã, precum “Contra lui Eunomiu” sau “Despre Sfântul Duh”, lucrãri ascetice, ca “Regulile vieţii monahale”, “Despre judecata lui Dumnezeu”, comentarii, ca “9 Omilii la Hexameron”, numeroase cuvântãrişi epistole. A avut o contribuţie deosebitã la structurarea slujbelor bisericeşti, alcãtuind o Sfântã Liturghie ce-i poartã numele.