Şefii institutelor culturale de la Madrid şi Bucureşti au pus bazele unui acord bilateral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR, i-a acordat o diplomă de excelenţă, la sediul ICR,lui Luis Garcia Montero, directorul Institutului Cervantes din Spania

Institutul Cultural Român (ICR) şi Institutul Cervantes din Spania vor semna un acord de colaborare. În cadrul unei întâlniri care a avut loc la Bucureşti, la invitaţia ICR, Liliana Ţuroiu şi Luis Garcia Montero au discutat direcţiile strategiei bilaterale, menţionând oportunitatea lansării unor proiecte de anvergură în domeniul literaturii, artelor vizuale şi promovării artiştilor contemporani în cele două ţări.

„Suntem deosebit de onoraţi să primim vizita unei personalităţi de calibrul domnului Luis Garcia Montero, poet, profesor universitar şi director al Institutului Cervantes din Spania. A fost un adevărat privilegiu pentru mine şi echipa ICR să putem discuta cu înaltul oaspete aspecte concrete care vor fi pilonii activităţii noastre comune viitoare, atât în România cât şi în Spania”, a declarat Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR.

La rândul său, García Montero a salutat ideea publicării unei antologii bilingve de poezie clasică româno-spaniolă, conturată în cadrul întrevederii: „Publicul spaniol apreciază în mod deosebit acţiunile de diplomaţie culturală întreprinse de ICR prin reprezentanţa sa de la Madrid. Calitatea şi vizibilitatea evenimentelor organizate de Institutul Cultural Român în Spania sunt incontestabile, lucru evident dacă ar fi să dau şi numai două exemple din acest an: prezenţa foarte vizibilă a României la Madrid Design Festival şi la a IX-a ediţie a Zilelor Filmului Romanesc de la Madrid, în cadrul căreia au fost prezentate filme precum «Moromeţii 2», «Un pas în urma serafimilor»,” a mai spus directorul Institutului Cervantes din Spania.

Preşedintele Liliana Ţuroiu a evidenţiat, totodată, buna colaborare de care se bucură reprezentanţa ICR Madrid, cu autorităţile şi cu actorii din spaţiul cultural spaniol, precum şi cu Institutul Cervantes în cadrul clusterului EUNIC Spania. Preşedintele ICR a amintit, în context, câteva dintre cele mai recente acţiuni de promovare a culturii române pe teritoriul spaniol: participarea ICR Madrid la sărbătoarea „Nopţii cărţilor” organizată de Comunidad de Madrid, cu o discuţie despre ultima traducere din opera filozofului Emil Cioran - volumul de publicistică „Singurătate şi destin", precum şi organizarea unei importante expoziţii arheologice „Pons Traiani Drobeta. Intre Hispania şi Dacia” la Oviedo.

Poet, eseist şi autor de proză narativă, Luis García Montero (foto, alături de preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu) este profesor de literatură spaniolă la Universitatea din Granada. De-a lungul carierei a primit numeroase premii şi distincţii. Prezenţa sa a fost salutată în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie, care s-a desfăşurat la Bucureşti în organizarea Muzeului Naţional al Literaturii Române, eveniment la care ICR este partener tradiţional.

„În privinţa poeziei, există, trebuie să admitem, sentimentul că, în lumea de azi, ea ar fi devenit ceva «de nişă»– o artă venerabilă, dar cu un public restrâns. În compensaţie – aproape printr-o «justiţie poetică» – poezia este, probabil, creaţia cu cel mai mare grad de libertate.

Dacă-i aşa, poeţii au deschis la Bucureşti, în această săptămână, multe uşi. A fost, ca de fiecare dată, un adevărat privilegiu pentru cititori, să-i vadă şi să-i audă”, a mai spus doamna Liliana Ţuroiu.

„Sunt convins că iubitorii de literatură au găsit în programul divers şi ambiţios al Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti momente şi evenimente care au satisfăcut toate gusturile, de la cei mai tineri cititori, la cei experimentaţi, de la cei mai severi în aprecieri până la cei pentru care literatura e un modus vivendi sau la cei care acum se pot regăsi în ea” a declarat domnul Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Peste 60 de invitaţi din străinătate şi peste 100 din România au fost prezenţi la cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (desfăşurat în perioada 13-19 mai).

Dinu Flămând, Ioan Cristescu, Liliana Ţuroiu

Lecturile publice de poezie, dialogurile POETRY – FACE TO FACE, momentele de performance, cu care ediţiile din ultimii ani ale Festivalului Internaţional de Poezie de la Bucureşti i-a obişnuit pe iubitorii de artă conceptuală, au făcut ca şi ediţia din acest an să fie una de excepţie. Teatrul a avut, de asemenea, un loc aparte în ediţia a X-a a FIPB, cu trei spectacole de seară, dintre care două semnate de Matei Vişniec şi unul inspirat din texte de Nina Cassian.

În semn de apreciere pentru sprijinul acordat culturii române, preşedintele Institutului Cultural Român i-a oferit lui Luis Garcia Montero o distincţie de onoare, în prezenţa directorului Muzeului Naţional al Literaturii Române,  Ioan Cristescu, a scriitorului Dinu Flămând şi a poetului spaniol Juan Carlos Abril, critic literar şi profesor la Universitatea din Granada, precum şi a altor personalităţi culturale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări