Se deschide Art Safari, primul pavilion de artă tradiţională şi contemporană din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Art Safari este primul pavilion profesional şi public de artă din Bucureşti şi din România, care va fi deschis în perioada 22-25 mai, în Piaţa George Enescu. Spaţiul expoziţional va reuni peste 100 de galerii şi dealeri de artă, dar şi muzee şi institute culturale, atât din ţară, cât şi din afara ţării.

„Art Safari“ este primul pavilion profesional şi public de artă al Bucureştiului, un ansamblu expoziţional dedicat unei panorame a artei româneşti, de la cea de patrimoniu la curentele din arta contemporană, fiind organizat după modelul pavilioanelor de artă din capitalele europene. 

Organizatorii Pavilionului au declarat că „Art Safari“ va găzdui şi focusuri muzeale asupra unor celebrităţi ale scenei româneşti şi universale. „Este o iniţiativă extrem de curajoasă (...). Pavilionul de Artă al Bucureştiului va fi o modalitate europeană pentru cunoaşterea şi promovarea artei româneşti prin dinamica ei şi în contextul european contemporan. În ultimul deceniu, cu toţii am constatat o dezvoltare extrem de dinamică pe piaţa artelor vizuale şi, totuşi, suntem la început de drum“, a spus ministrul Culturii, Kelemen Hunor, citat de Mediafax. 

Pavilionul de Artă va deveni un punct de referinţă, un reper nu numai pentru România, nu numai pentru Bucureşti, dar şi pentru zona est-europeană, va fi o promenadă culturală artistică est-europeană. Kelemen Hunor, ministrul Culturii

Pavilionul de Artă „Art Safari“ va fi deschis invitaţilor evenimentului pe 21 mai, urmând ca, în perioada 22 - 25 mai, acesta să poată fi vizitat de publicul larg. Acesta va fi împărţit în şase secţiuni: muzee şi instituţii culturale, galerii de artă de patrimoniu, galerii de artă contemporană, obiecte de colecţie, design şi art business şi media. Art Safari înseamnă performanţă, pasiune şi excelenţă şi reflectă nevoia de a construi împreună un sistem de piaţă de artă de nivel european, prin implicarea tuturor actorilor care formează spaţiul de circulaţie a valorilor culturale. 

Art Safari este organizat sub înaltul patronaj al Primăriei Municipiului Bucureşti, de Asociaţia Comercianţilor Operelor de Artă din România (ACOAR), cu participarea Asociaţiei Galeriilor de Artă Contemporană din România (AGACOR), având ca partener cultural principal Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (AMPT). Principalul partener al Pavilionului de Artă este Deutsche Bank. 

În luna mai, Bucureştiul va deveni o capitală a artei, având în vedere că, în perioada 16 mai - 25 mai, va avea loc Romanian Design Week, cel mai important eveniment cu şi despre design românesc, pe 17 mai este sărbătorită Noaptea Muzeelor, un eveniment care, în 2014, împlineşte 10 ani, 23 mai înseamnă Noaptea Albă a Galeriilor de Artă, pe 22 mai începe "Art Safari", iar pe 23 mai se deschide Bucharest Bienale - bienala de artă contemporană, care se va încheia pe 24 iulie. Parteneriatul dintre cele cinci evenimente nu este unul financiar. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă