Scurt istoric al alegerilor din România: de la Carol I la Traian Băsescu
0Duminică, 2 noiembrie, românii vor merge să îşi aleagă un nou preşedinte. Un exerciţiu democratic pe care îl fac de un secol şi jumătate, cum ştiu ei mai bine.
Iată o sinteză a modului în care s-au desfăşurat alegerile - parlamentare şi apoi prezidenţiale - de la independenţa ţării până în prezent.
„Sufragiul universal trebueşte păstrat. Pe măsură ce-şi va face educaţia, maturitatea lui va fi tot mai accentuată.”, Vintilă Brătianu, fost prim-ministru al României (1927-1928)
În primii ani de existenţă independentă a României, cu statut de monarhie constituţională, până la înfiinţarea primelor partide politice – Partidul Naţional Liberal (1875) şi Partidul Conservator (1880) –, monarhul era acela care acţiona ca un catalizator al vieţii politice, îngrijindu-se ca guvernarea să fie asigurată de grupări politice cu orientări moderate. În 1895, după două lungi guvernări liberale şi, respectiv, conservatoare, este instaurată procedura „rotativei guvernamentale”, care a fost menţinută până în 1916. Asfel, cele două mari partide alternau la guvernare o dată la patru ani. Se organizau alegeri parlamentare după ce regele dizolva Parlamentul bicameral, guvernul îşi depunea mandantul, iar regele numea un nou guvern, care era însărcinat cu organizarea de noi alegeri parlamentare. Deşi sistemul rotativei guvernamentale era instituit pentru a asigura stabilitatea vieţii politice din România, s-a demonstrat că partidul care se afla la guvernare întotdeauna reuşea să strângă şi majoritatea parlamentară.