Scriitorul Ion Vianu vorbeşte, la Adevărul Live, despre „Arhiva trădării şi a mâniei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volumul lui Ion Vianu, „Arhvia trădării şi a mâniei“, va fi lansat sâmbătă, de la ora 15.00, la standul Editurii Polirom. Invitaţi la lansare vor fi Simona Sora, Radu Vancu, iar moderator va fi George Neagoe. Scriitorul a fost prezent, pentru a vorbi de cel mai recent volum de-al său, la Adevărul Live, de la ora 14.00.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

„Arhiva trădării şi a mâniei este o poveste cu multe ramificaţii, comedia tragică, uneori grotesca, a unui secol de sânge şi de ruşine în care glorioşi apar numai învinşii,” spune scriitorul Ion Vianu.

Puiu Ozias, un om care a împlinit o sută de ani, este o mână de aur arhivistică. Impărtăşind fapte care interesează istoria, batrânul retraieşte, cu un amestec de cinism şi suavitate, întâmplări din viaţă: iubirea distrusă de laşitate, loialitatea şi prietenia măcinate de trădare, acte de eroism sabotate de jocuri de putere. Pe de altă parte, Vladimir Vasiliu, medic psihiatru, director în perioada socialismului al ospiciului de la Rastoaca Melcilor, este în conflict cu unul dintre bolnavii săi, Laban, un rege neîncoronat al azilului, admirat si temut. Laban – care a intervenit tragic şi în viata lui Puiu Ozias – face legatura între doua lumi, dinlauntrul si din afara zidurilor; el este in acelasi timp dusmanul şi prietenul doctorului. Poveştile împletite ale lui Ozias si Vasiliu alcătuiesc o tulburătoare „arhiva a trădării şi a mâniei”. Mica şi marea istorie sunt atrase deopotrivă într-un dans mortal.

 Ion Vianu (n. 15 aprilie 1934, Bucureşti), medic psihiatru şi scriitor, dizident şi colaborator la Radio Europa Liberă.

Este fiul criticului literar Tudor Vianu şi al Elenei Irimescu, fiica lui Ştefan Irimescu, medic, întemeietorul ftiziologiei din România. Timp de doi ani de zile, în perioada 1952-1954 este student al secţiei de limbi clasice a Facultăţii de Filologie din Bucureşti. Deşi tatăl său şi-ar fi dorit ca fiul să-i urmeze la catedră acesta îşi alege un alt traseu profesional, urnd între 1954 şi 1960 cursurile Facultăţii de Medicină Generală din Bucureşti. Uimirea şi tristeţea lui Tudor Vianu sunt descrise în volumul cu caracter autobiografic Amintiri în dialog, scris în colaborare cu amicul său, Matei Călinescu, cel care va deveni critic literar. Din anul 1963 este numit preparator la Clinica Universitară de Psihiatrie din Bucureşti.

A emigrat în Elveţia în anul 1977, după ce s-a implicat în mişcarea lui Paul Goma, fiind printre puţinii care au avut curajul să semneze Apelul lansat de acesta, apoi se va face cunoscut pentru luările de poziţie la postul de radio Europa Liberă împotriva tentativei de folosire a psihiatriei ca armă politică. După Revoluţia din 1989 s-a implicat într-un mod foarte activ în denunţarea psihiatriei politice comuniste şi a scris articole cu conţinut politic în revistele 22, Dilema Veche, în ziarul România liberă, etc.

După ieşirea la pensie se întoarce în ţară şi se dedică meseriei de scriitor cu care a cochetat încă din tinereţe, publicînd mai multe volume de proză sau eseistică. Astfel, romanele Caietele lui Ozias şi Vasiliu, foi volante fac parte din trilogia neterminată "Arhiva Trădării şi a Mâniei". Paramnezii este un roman despre exil şi reîntoarcerea în ţara natală. "Necredinciosul" este inspirat de experienţa medicală a autorului. Blestem şi Binecuvântare este o culegere de eseuri despre problematica tatălui, Antigona, Sacher-Masoch, S. Freud. Investigaţii mateine este un eseu biografic şi critic despre Matei Caragiale.

Volume publicate: Introducere în psihoterapie, 1975; Stil şi persoană, 1975; Amintiri în dialog, Memorii în colaborare cu Matei Călinescu, 1994, ed. II-a 1997; Caietele lui Ozias, 2004; Paramnezii, 2005; Vasiliu, foi volante, 2006; Blestem şi Binecuvântare, 2007; Necredinciosul, 2008; Investigaţii mateine, 2008.

 La Editura Polirom a mai publicat: Amintiri in dialog (impreuna cu Matei Calinescu, 1998, 2005), Investigatii mateine (2008), Exercitiu de sinceritate (2009), Amor intellectualis. Romanul unei educatii (2010, 2011), Apropieri (2011), Frumusetea va mintui lumea si alte eseuri (2015).

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle