Scriitorul german Günter Grass elogiază un spion condamnat de Israel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laureat al premiului Nobel pentru Literatură, scriitorul german Günter Grass, declarat persona non grata în Israel, l-a lăudat într-o nouă poezie pe ''spionul nuclear'' israelian Mordehai Vanunu, în ceea ce presa germană consideră a fi o nouă provocare la adresa statului evreu, relatează Agenția France Presse, citată de Agerpres.

Într-un nou volum lansat la finalul acestei săptămâni în Germania şi intitulat ''Efemere'', poetul german în vârstă de 84 de ani îl numeşte pe Vanunu drept un ''erou'' şi un ''model'', în poemul ''Un erou al zilelor noastre''.

Fost tehnician în domeniul fizicii atomice, Mordehai Vanunu a fost încarcerat peste 18 ani, pentru trădare de stat, după ce a divulgat secrete legate de programul nuclear al Israelului, date publicităţii de săptămânalul britanic The Sunday Times.

''Günter Grass irită din nou Israelul'', comentează în ediţia sa duminicală tabloidul Bild, în timp ce publicaţia Berliner Morgenpost apreciază că este în mod clar vorba despre o nouă provocare la adresa Israelului.

Potrivit editorialistului Süddeutsche Zeitung, noile poeme ale lui Grass, care evocă Europa, Grecia şi o declaraţie de dragoste faţă de Germania, ''ar putea naşte încă o dată controverse cu Israelul''.

În aceeaşi publicaţie, Günter Grass a provocat în luna aprilie o polemică aprinsă prin afirmaţia că Israelul ameninţă pacea mondială atunci când declară că intenţionează să atace preventiv Iranul. În urma respectivei afirmaţii, scriitorul german a fost declarat persona non grata de către Israel.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile