Scriitoarea şi jurnalista Ana Maria Sireteanu a murit la vârsta de 69 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Maria Sireteanu este autoarea volumelor de poezii „Amintiri din Tranziţara“ şi „Psihopoezia“ FOTO Radio România Cultural

Scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu, director al postului Radio România Cultural în perioada 1996 - 2002, a murit vineri, la vârsta de 69 de ani, după o lungă şi grea suferinţă, se arată pe site-ul radioromaniacultural.ro.

Ana Maria Sireteanu s-a născut în Bucureşti, pe 21 februarie 1945. A fost nepoată din partea mamei, din familia Brăescu, a celebrei performere naţionale şi internaţionale în paraşutism şi în aviaţie Smaranda Brăescu şi a pictorului Tache Brăescu. Tatăl Anei Maria Sireteanu a fost actorul de film şi teatru Dorin Sireteanu, foarte cunoscut în perioada interbelică pentru rolurile principale în primele filme româneşti, precum „Iancu Jianu“ şi „Ciuleandra“.

Ana Maria Sireteanu a urmat cursurile Liceului „Sf. Iosif“ din Bucureşti, redenumit „Vasile Alecsandri“, şi pe cele ale Liceului „Mihail Sadoveanu“, pe care l-a absolvit în 1962. În anul 1967 a fost admisă la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Ulterior a susţinut un doctorat în ştiinţe psihologice, specializarea psihologie mass-media, cu teza „Creaţia imagologică - Rolul mass-media“.

În anul 1968 a început colaborarea cu radioul public. În perioada 1975 - 2003 a fost redactor de emisiuni radio şi TV culturale şi educaţionale la Radioteleviziunea Română, iar, după 1990, realizator.

A deţinut, tot după 1990, mai multe funcţii manageriale, între anii 1996 şi 2002 fiind directoarea postului Radio România Cultural. A rămas colaboratoarea radioului până în anul 2005.

În perioada 2003 - 2005 a fost profesor asociat al Facultăţii de Jurnalism, Universitatea Hyperion, şi, între 2005 şi 2008, lector doctor la catedra de jurnalism radio a Facultăţii de Jurnalism din Universitatea Hyperion.

De asemenea, Ana Maria Sireteanu a transpus în plan profesional realizările personale creând misiunea culturală educaţională a postului de radio public, prin concepţia grilei de programe şi colaborând cu o echipă jurnalistică performantă şi cu personalităţi din ţară şi de peste hotare. A înfiinţat proiecte, precum Gala Premiilor Canalului Cultural şi spectacolele de poezie şi muzică Arta Poetica, fondate în 1996 în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.

Totodată, Ana Maria Sireteanu a fost o apreciată poetă (volumele „Amintiri din Tranziţara“ şi „Psihopoezia“), precum şi coordonatoare a două manuale de jurnalism cultural editate în 1998 şi 2000.

Activitatea sa a fost recompensată cu diploma de onoare din partea Societăţii Române de Radiodifuziune pentru întreaga activitate, Distincţia Culturală pentru ataşamentul faţă de opera Academiei Române (2001), Ordinul Ziariştilor clasa I pentru merite deosebite în întreaga activitate publicistică, dar şi alte premii ale unor prestigioase instituţii din ţară şi din străinătate.

Ana Maria Sireteau a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România - secţia poezie, a Asociaţiei Psihologilor din România, a Consiliului Naţional al Ziariştilor din România. A fost preocupată de activitatea nonguvernamentală, fiind preşedintele Asociaţiei culturale ARCVIPP prin care a promovat memoria celebrei sale mătuşi Smaranda Brăescu.

„Ana-Maria Sireteanu lasă în urma sa o bogată moştenire radiofonică, prin emisiunile şi programele realizate, prin studenţii şi mai tinerii jurnalişti pe care i-a pregătit şi îndrumat. Colegii din radioul public deplâng dispariţia unuia dintre cei mai sinceri şi verticali jurnalişti români de după 1990, modest şi cu mare dragoste pentru oameni şi comunicare şi sunt alături de întrega sa familie. Dumnezeu s-o odihnească!“, se arată pe site-ul radioromaniacultural.ro.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG