"Şcoala nevestelor". Lecţiile lui Molière pentru bărbaţii însuraţi

Spectacolul „Şcoala nevestelor“, montat de Cristian Juncu la Târgu Mureş, te face să râzi homeric. Textul nou tradus de regizor îl scoate pe Molière de la naftalină, într-un spectacol modern, în care Nicu Mihoc, în rolul bărbatului încornorat, face un rol excepţional.

„Şcoala nevestelor“ este o satiră acidă la adresa cuplurilor în care diferenţa de vârstă este de câteva decenii între soţi. Molière a construit o adevărată ştiinţă despre om şi despre viaţă, comedia susţinân-du-se prin contrapunctul delicat şi uneori patetic al comicului de situa­ţie dintre soţii Arnolphe şi Agnès.

Cum să ajungi un soţ tiranic

Bărbatul trecut bine de floarea vârstei, Arnolphe, interpretat  de Nicu Mihoc, aflat într-o formă de zile mari, a crescut-o pe Agnès (Ioana Cheregi/Alexandra Ţifrea), copila sa „de suflet“, ferită de privirile oricărei alte fiinţe. Ca să fie sigur de supunerea şi de fidelitatea ei, a închis-o într-un turn, reprezentat de nişte scări în spirală, încadraţi de nişte sta­tui-gargui, cu limbile scoase.

În scenografia lui Cosmin Ardeleanu, garguii cenuşii, cu gâturile şerpuite, dau o notă de kitsch scenei presărate cu frunze moarte. Agnès, ingenua prefăcută, în ciuda simplităţii ei şi a faptului că îi împleteşte, supusă, scufii soţului, e gata să se arunce în braţele unui soţ tânăr şi frumos, Horaţiu (Cristian Iorga). Junele iubit, cu un aparat foto prins de gât, e de bună-credinţă şi-i mărturiseşte, senin, toată idila lui Arnolphe, pe care-l consideră un prieten, neştiind că îl are în faţă tocmai pe soţul încornorat.

Comedia spumoasă este de fapt un manifest al unui feminism avant la lettre. Regizorul Cristian Juncu a făcut o nouă traducere şi a adaptat textul lui Molière vremurilor noastre. Costumele sunt moderne, dansul personajelor care cântă în scenografia frunzelor moarte este de o mare expresivitate în coregrafia lui Bordás Attila.

Din sinceritatea şi naturaleţea replicilor, sprijinite pe o teză morală, răzbate o ironie muşcătoare. Vorbind despre ceea ce înseamnă căsătoria, Molière transformă o temă aparent anodină într-o reflecţie profundă, denunţând exercitarea puterii masculine asupra consoartelor. Arnolphe eşuează în planurile sale şi pentru că îşi foloseşte autoritatea de tutore într-o manieră perversă, pregătindu-se să devină un soţ tiranic.

În prima scenă, Arnolphe, care îşi zice „Domnul de la Souche“, discută cu prietenul său, Chrysalde (Dan Rădulescu), despre căsătorie. Pentru a nu fi înşelat, e hotărât să se însoare cu o femeie cât mai proastă: „Când nu eşti prost, o proastă alege-ţi de nevastă“. Ţărăncuţa pe care o crescuse, Agnès, e ideală, dovedind o „naivitate oarbă“, când l-a întrebat: „Pe unde se fac oare copiii? Prin ureche?“.

Tiradă despre căsătorie

Asistăm şi la scene de farsă cu adevărat savuroase, susţinute de servitorii Alain (Csaba Ciugulitu) şi Georgeta (Anca Loghin). Tânărul Horace, iubitul pupilei, îl cataloghează, în faţa lui Arnolphe, pe soţul muzei sale drept „o brută“, un „urs“. Arnolphe intră în joc şi înghite injuriile: „Gelos! Tâmpit!“. În actul al III-lea, după o lungă tiradă, tutorele o pune pe fată să citească maxime despre căsătorie, cu constrângeri total absurde.

Împotriva acestei piese s-a declanşat o adevărată cabală pe tot parcursul anului 1663, reproşându-i-se autorului că nu a respectat regulile teatrului clasic, că pe fondul comediei a introdus pasaje scabroase şi a adus atingere instituţiei sacre a căsătoriei. Într-un text ulterior, „Critica Şcolii nevestelor“, el răspunde obiecţiilor formulate, afirmând că „marea regulă a tuturor regulilor“ este aceea de a fi pe placul publicului, marele critic al tuturor. După câteva secole, îi dăm dreptate lui Molière. 

Un text controversat

Tânărul actor Jean-Baptiste Poquelin (1622-1673), o dată cu înfiinţarea trupei L'Illustre Theatre în 1644, şi-a ales pseudonimul de Molière. În 1658, după ce se afirmase ca autor dramatic, a interpretat în faţa regelui Ludovic al XIV-lea comedia „Medicul îndrăgostit“, câştigând favorurile Curţii. Începând din acel an, trupa condusă de el va juca la Paris. O dată cu gloria, Molière a început să fie contestat pentru adevărurile crude pe care le arunca în faţa spectatorilor. El şi-a silit contemporanii, după cum îi obligă şi pe spectatorii de azi, să-şi pună o oglindă în faţă, arătând că în spatele unor nobile idealuri se ascund interese meschine. După „Şcoala bărbaţilor“(1661), un fel de schiţă pregătitoare, în „Şcoala femeilor“ (1662), Molière şi-a valorificat talentul comic pentru a elabora o adevărată ştiinţă despre om şi despre viaţă.

Comedia în cinci acte, „Şcoala nevestelor“/„L’École des femmes“, s-a jucat în premieră pe 26 decembrie 1662, având 88 de reprezentaţii pariziene şi opt reprezentaţii la Curte. 

Maximele căsătoriei

Maxima întâi

Fata când prin cununie

Capătă un bărbăţel,

Dânsa trebuie să ştie,

Deşi se face şi altfel,

Că bărbatul care-o ia, o ia numai pentru el.

Maxima a doua

Femeia lux să nu facă

Decât numai ca să placă

La bărbatul care-o are.

Numai pe el să îl mişte frumuseţea ei cea mare,

Şi puţin să-i pese dacă

La alţii urâtă pare.

Maxima a treia

La femei le e duşman

Orişicare suliman.

Pe lângă că faţa le strică,

Dar şi onoarea le ridică.

La găteli să nu dea zor

Decât pentru soţii lor.

Maxima a patra

Când iese la plimbare, onoarea porunceşte

Ca ea să nu se uite la cine o priveşte,

Căci ca bărbatului să placă

La alţii trebuie să displacă.

Maxima a cincea

Afară de cel care la bărbatul ei vine,

Buna regulă opreşte

Să primească pe oricine.

Cel ce vine regulat

Numai pentru ea, ştiţi bine,

Indispune pe bărbat.

(Actul III, scena 1)

„Şcoala nevestelor“ de Molière

Teatrul Naţional Târgu Mureş

Regie, adaptare şi ilustraţie muzicală: Cristian Juncu

Cu: Nicu Mihoc, Ioana Cheregi / Alexandra Ţifrea, Cristian Iorga, Csaba Ciugulitu, Anca Loghin

Scenografie: Cosmin Ardeleanu